Arsenal ia de la Puma 170 mil. lire sterline şi renunţă la Nike, după 20 de ani

Gruparea engleză Arsenal Londra a ajuns la un acord cu producătorul de echipament sportiv Puma, urmând că din sezonul 2014/2015 să renunţe la parteneriatul cu Nike, ce data din 1994. Noua înţelegere  este valabilă 5 ani, urmând să aducă 170 de milioane de lire în conturile "tunarilor", informează Mirror, citată de Mediafax.
Economica.net - mie, 08 mai 2013, 16:00
Arsenal ia de la Puma 170 mil. lire sterline şi renunţă la Nike, după 20 de ani

Noua înţelegere dintre Arsenal şi Puma devine astfel cea mai mare din istoria fotbalului englez, „tunarii” urmând să primească peste 30 de milioane de lire sterline pe sezon.

Parteneriatul dintre Arsenal şi Puma îl va depăşi astfel pe cel dintre Liverpool şi firma americană Warrior, care varsă în conturile „cormoranilor” 25 de milioane de lire sterline pe sezon. Precedentul parteneriat dintre Arsenal şi Nike valora 55 de milioane de lire pentru şapte sezoane.

Arsenal a mai negociat cu adidas şi Warrior, însă cele două firme s-au retras din cursă. Producătorul german chiar le propusese celor de la Arsenal mai multe modele de echipament.

Puma a fost sponsorul tehnic al formaţiei Tottenham Hotspur, până ce rivalii londonezi au acceptat noul parteneriat cu Under Armour.

Pe de altă parte, managerul londonezilor, Arsene Wenger, va avea la dispoziţie peste 70 de milioane de lire pentru transferuri în pauza competiţională. Principala ţintă a „tunarilor” este atacantul muntenegrean al echipei Fiorentina, Stevan Jovetici (23 de ani), care este evaluat la 20 de milioane de lire.

Top 10 – cele mai mari contracte dintre firmele de echipament sportiv şi cluburile de fotbal

1. Real Madrid – adidas – 31 de milioane de lire pe sezon (aproximativ 36,5 milioane de euro)

2. Arsenal Londra – Puma – 30 de milioane de lire (35,4 milioane de euro)

3. FC Barcelona – Nike – 27 de milioane de lire (31,86 milioane de euro)

4. Manchester United – Nike – 25,4 milioane de lire (30 de milioane de euro)

5. FC Liverpool – Warrior – 25 de milioane de lire (29,5 milioane de euro)

6. Chelsea Londra – adidas – 20 de milioane de lire (23,6 milioane de euro)

7. Bayern Munchen – adidas – 16 milioane de lire (19 milioane de euro)

8. Internazionale Milano – Nike – 15 milioane de lire (17,7 milioane de euro)

9. Manchester City – Nike (din sezonul viitor) – 12 milioane de lire (14,16 milioane de euro)

10. AC Milan – adidas – 12 milioane de lire (14,16 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...