Volkswagen i-a prelungit mandatul directorului general Herbert Diess până în 2025

Consiliul de Supervizare al Volkswagen AG a decis vineri extinderea contractului directorului general Herbert Diess (foto) până în toamna anului 2025, când va împlini 67 de ani, o victorie care a fost posibilă după recenta plecare a şefului sindicatului grupului german, Bernd Osterloh, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 10 iul. 2021, 15:20
Volkswagen i-a prelungit mandatul directorului general Herbert Diess până în 2025

Contractul lui Diess expira în 2023, iar prelungirea vine cu doar câteva zile înainte de organizarea, în 13 iulie, a „zilei strategiei Volkswagen”. Acum Diess va putea îndeplini ambiţia declarată a Volkswagen, de a deveni cel mai mare producător mondial de vehicule electrice până la mijlocul deceniului, depăşind rivalul Tesla.

La finalul anului trecut, Diess a cerut extinderea contractului şi mai mult sprijin pentru eforturile sale de reformare a celui mai mare producător auto european. El se confruntă cu opoziţia directorilor care reprezintă sindicatele şi angajaţii.

Diess a plecat de la BMW în 2015 şi în ultimii ani a ajutat Volkswagen să se reformeze după scandalul Dieselgate, graţie unui plan de investiţii masive în vehiculele electrice.

„Consiliul de Supervizare crede că sub conducerea lui Herbert Diess vor exista condiţii optime pentru continuarea cu succes a dezvoltării întregii companii în următorii ani, în special în urma implementării strategiei până în 2030”, a afirmat preşedintele VW, Hans Dieter Poetsch.

Strategia se va axa pe „o industrie auto modelată de mobilitate electrică şi software”. Board-ul apreciază că strategia reprezintă „baza pentru viitoare creştere a companiei”.

Vineri, la Bursa de la Frankfurt, acţiunile Volkswagen au închis în creştere cu 5,91%, după ce grupul a estimat că în primul semestru al acestui an profitul său operaţional a ajuns la 11 miliarde de euro, depăşind nivelul înregistrat înaintea pandemiei, graţie cererii puternice în Europa şi SUA pentru automobilele sale, în special modelele premium Porsche şi Audi.

Recent, Volkswagen a anunţat recent că noile ţinte de emisii mai stricte ale Uniunii Europene îl vor forţa să crească proporţia ocupată de vehiculele hibride şi electrice în vânzările sale totale de autoturisme în Europa până la 60% în 2030, de la o ţintă anterioară de 40%. Volkswagen şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 de miliarde de euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...