Cursul a urcat peste 4,33 lei/euro în prima oră a şedinţei, dar s-a întors rapid spre 4,325 lei/euro

Cursul de schimb a urcat foarte uşor peste 4,3300 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, însă apoi a coborât aproape de 4,3250 lei/euro, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare sub media unei şedinţe obişnuite.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 07:43
Cursul a urcat peste 4,33 lei/euro în prima oră a şedinţei, dar s-a întors rapid spre 4,325 lei/euro

Cotaţiile au urcat spre 4,33 lei/euro încă din a doua parte a şedinţei de joi, după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile de credit ale României. S&P menţine astfel România în categoria speculativă, sau „junk”, nerecomandată pentru investiţii pe termen lung. Calificativul „BB+” atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria „investment grade”.

La debutul şedinţei de vineri, euro a fost cotat la 4,3280 – 4,3300 lei/euro, foarte aproape de nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,3270 – 4,3295 lei/euro.

Unele ordine de cumpărare de euro au ridicat cotaţiile până la 4,3305 – 4,3325 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,3305 lei/euro. Cursul s-a întors, apoi, rapid sub 4,33 lei/euro, iar volumele de tranzacţionare au fost sub media unei şedinţe obişnuite, potrivit dealerilor.

Astfel, la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3250 – 4,3265 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani sub nivelurile de joi, din jurul orei 16:30.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, leul se aprecia cu 0,05% în raport cu euro, în timp ce forintul era în stagnare, iar zlotul se aprecia cu 0,2%.

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 1,32 bani, la 4,3249 lei/euro.

În acelaşi timp, pentru dolarul american, cursul de referinţă, de 3,2908 lei/dolar, a fost cu 0,24 bani peste cel de miercuri, de 3,2884 lei/dolar.

Referinţa pentru francul elveţian a crescut de la 3,4976 lei/franc la 3,5200 lei/franc, după ce miercuri paritatea a fost la cel mai redus nivel de după 18 ianuarie.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au scăzut uşor la 2,5% – 3% pe an, după ce joi au fost de 2,81% – 3,31% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...