Parcarea de la Sosiri a Aeroportului Internaţional Henri Coandă ar putea fi dată în folosinţă la finalul anului cu un sistem modernizat

Parcarea de la Sosiri a Aeroportului Internaţional Henri Coandă ar putea fi dată în folosinţă la finalul anului cu un sistem nou, modernizat, iar tot sfârşitul lui 2021 sau începutul lui 2022 ar putea aduce investiţii în cosmetizarea terminalelor vechi, a anunţat, luni, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Peşteşan.
AGERPRES - lun, 19 iul. 2021, 15:53
Parcarea de la Sosiri a Aeroportului Internaţional Henri Coandă ar putea fi dată în folosinţă la finalul anului cu un sistem modernizat

Acesta a făcut referire la o serie de investiţii care vor fi făcute la Aeroportul Henri Coandă în urma plângerilor venite din partea unor pasageri că aerul condiţionat din terminalul vechi Plecări nu face faţă temperaturilor de afară.

„Am avut o lună destul de călduroasă. Se şi vede, inclusiv penele de curent care există în reţeaua electrică sunt cauzate de consumul ridicat de aer condiţionat. În terminalul nou nu am avut reclamaţii. Terminalul vechi are o instalaţie destul de veche, dar noi măsurăm zilnic temperatura şi nu sunt niciodată mai mult de 24 – 25 de grade. Terminalul vechi a fost inaugurat în anul 1971. Ultimele investiţii majore s-au făcut acum 20 de ani. Avem în pregătire un proiect de amenajare şi a interioarelor şi vom intra şi pe instalaţiile de climatizare. Avem în derulare investiţii la parcare, este un sistem de modernizare. Estimăm ca la finalul anului să dăm în trafic parcarea de la Sosiri cu un sistem nou. Avem în derulare proiectul de recosmetizare a terminalelor vechi, adică să dăm o imagine nouă terminalelor vechi. Avem în plan, tot anul ăsta, pe investiţii schimbarea benzilor de la Sosiri şi sistemul de benzi de la Plecări – terminalul vechi”, a spus acesta, la „Ziua Porţilor Deschise”.

Întrebat când ar putea să înceapă lucrările pentru cosmetizarea terminalelor vechi ale aeroportului, şeful CNAB a răspuns: „Am ales proiectul, am recepţionat proiectul, suntem la caietul de sarcini. Urmează să licităm proiectarea şi execuţia. Dacă nu o să avem contestaţii, final de an sau începutul anului viitor intrăm la lucrări”.

Deşi deocamdată nu există un buget pentru acest proiect, Peşteşan spune că „vrem să vedem ce iese din studiul de fezabilitate şi o să facem o rectificare bugetară undeva în luna august”.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...