Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, va porni marţi într-o călătorie supersonică la marginea spaţiului

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, va porni marţi într-o călătorie supersonică la marginea spaţiului care va fi transmisă în direct online.
News.ro - mar, 20 iul. 2021, 09:21
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, va porni marţi într-o călătorie supersonică la marginea spaţiului

El va zbura la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă construit de compania sa Blue Origin, scrie News.ro.

Alături de el se vor afla doar trei oameni – fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk în vârstă de 82 de ani şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care va fi primul client plătitor la bordul navei.

Acesta va fi primul zbor zpaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu se va afla la bord.

New Shepard va porni spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...