Firmele vor primi mai greu bani de la stat. Guvernul schimbă legea ajutorului de minimis

Firmele mici şi mijlocii care se califică să primească până la 200.000 de euro ca ajutor de minimis trebuie acum să facă dovada creării şi menţinerii a cel puţin şapte noi locuri de muncă. Până acum nu exista o astfel de constrângere, iar banii au fost alocaţi aproape integral.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 10:59
Firmele vor primi mai greu bani de la stat. Guvernul schimbă legea ajutorului de minimis

Guvernul introduce criterii suplimentare de eligibilitate pentru firmele mici şi mijlocii care doresc să obţină ajutoare de minimis, investitorii fiind obligaţi, mai nou, să facă dovada creării şi menţinerii unui număr minim de locuri de muncă dacă doresc să primească bani de la stat.

În acest sens, Ministerul de Finanţe a elaborat un nou proiect de Hotărâre privind acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Iată ce scrie în nota de fundamentare:

“Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea
investiţiei:

  •  cinci locuri de muncă, din care cel puţin două locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 euro, inclusiv;
  • şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 euro până la 200.000 euro, inclusiv”.

În vechea schemă de acordare a acestui tip de ajutor din partea statului nu exista obligativitatea legată de crearea şi menţinerea de noi locuri de muncă. Schema a funcţionat destul de bine fără această nouă constrângere, după cum se arată chiar datele din nota de fundamentare: “În perioada 2008-2010 au fost aprobate spre finanţare un număr de 905 proiecte de investiţii în valoare totală de aproximativ 100 milioane euro, echivalent în lei. Bugetul alocat schemei a fost angajat în totalitate, schema fiind
declarată închisă la data de 07.06.2010. Din cele 905 proiecte de investiţii aprobate spre finanţare s-au realizat 821 de investiţii; 84 de proiecte de investiţii nu s-au realizat din cauza lipsei sursei de finanţare sau a renunţării la proiectul de investiţii. Pentru cele 821 de proiecte de investiţii realizate în perioada 2008-2011 s-a plătit un ajutor de minimis în sumă de 371,29 mil. lei, faţă de 397,17 mil. lei ajutor de minimis aprobat, rezultând un grad de implementare de 93,5%”.

Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile de la bugetul de stat în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier. Ajutorul de minimis se plăteşte după efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finanţare şi verificarea la faţa locului de către reprezentanţii M.F.P. a cheltuielilor eligibile efectuate de întreprinderi.

Vezi aici NOUL PROIECT DE HOTĂRÂRE privind ajutorul de minimis pentru IMM

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...