Pasajul Doamna Ghica: Nicușor Dan estimează că lucrările vor fi terminate la sfârșitul lui 2022, dar fără linie de tramvai

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica din Capitală au fost reluate în urmă cu două săptămâni, după mai bine de șase luni de întrerupere. Primarul General Nicușor Dan a anunțat vineri că acest pasaj nu va avea linie de tramvai la finele anului viitor, când ar putea fi deschis traficului.
Anemona Andone - vin, 23 iul. 2021, 10:52
Pasajul Doamna Ghica: Nicușor Dan estimează că lucrările vor fi terminate la sfârșitul lui 2022, dar fără linie de tramvai

„Noi vrem să închidem șantierul. Deci așa cum o să fie lucrarea la finele anului 2022, o să fie 2 benzi de circulație pe sens, fără linie de tramvai. Însă structura podului permite atașarea unei linii de tramvai. În momentul când o să avem linie de tramvai deoparte și de alta a podului, vom putea să punem linie de tramvai, numai că o să avem în acel moment o bandă pentru circulație și una mixtă tramvai și circulație. Din păcate, după cum vedeți, suntem foarte aproape de blocurile de locuințe și nu se poate să avem și tramvai și încă două benzi de circulație”, a zis vineri Nicușor Dan cu ocazia unei conferințe pe șantierul Pasajului Doamna Ghica.

La eveniment a participat și Cristian Hiver, directorul general al Trustului de Clădiri Metropolitane (TCM), antreprenorul lucrării. Acesta a menționat că a primit feedback pozitiv din piață cu privire la licitația pentru achiziția tablierului metalic. De asemenea, el a adăugat că toate salariile angajațior au fost plătite la zi, dar că mulți muncitori au plecat între timp, de când au fost oprite lucrările.

Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 au semnat în iunie 2021 un contract de asociere pentru finalizarea Pasajului Doamna Ghica. Astfel, un procent de 20% din valoarea investiției urmează să fie suportat de către primăria de sector.

 

Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2, a scris atunci primarul Capitalei Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Amintim că lucrările la Pasajul Doamna Ghica din Capitală au fost oprite în iarna anului trecut, după ce muncitorii și furnizorii nu au mai fost plătiți.

Citește și: 

Primăria Capitalei anunță că în februarie se reiau lucrările la marile proiecte de investiții. „Continuăm la Doamna Ghica și Prelungirea Ghencea”

Coșmar pentru bucureșteni: Șantierele de la Doamna Ghica și Prelungirea Ghencea, abandonate. Muncitorii nu și-au primit banii de trei luni

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...