Bond a declarat că majoritatea noilor locuri de muncă vor fi în Europa continentală, compania anticipând că cumpărătorii vor merge la magazine mai ieftine după devastarea produsă de pandemie şi pe măsură ce oamenii vor caută produse mai ieftine pe fondul inflaţiei.
În timp ce mulţi comercianţi cu amănuntul europeni au trecut la operaţiuni online, au închis magazine şi au desfiinţat locuri de muncă pentru a supravieţui epidemiei de Covid-19, Pepco se îndreaptă în cealaltă direcţie.
„Spre deosebire de mulţi comercianţi cu amănuntul tradiţionali, care se mândresc doar că au reuşit să supravieţuiască, suntem foarte încrezători în ceea ce priveşte creşterea noastră”, a declarat Bond, un fost şef al lanţului britanic de supermarketuri Asda.
Bond a spus că Pepco ar putea beneficia de presiunea inflaţionistă pe măsură ce oamenii vor deveni mai sensibili la preţ.
Grupul Pepco, care s-a listat la bursa din Varşovia în luna mai şi care are acum o evaluare de 6,9 miliarde de euro, are în prezent aproximativ 35.000 de angajaţi, gestionând aproximativ 3.400 de magazine în 16 ţări, inclusiv în România.
În septembrie, Pepco va începe să desfăşoare activităţi şi în Austria.
Grupul vizează să ajungă la un profit din operaţiuni de bază de peste 1 miliard de euro în termen de cinci până la şapte ani.
În luna iunie, Pepco a raportat un profit din operaţiunile de bază de 324 milioane de euro în primul semestru, în creştere cu 16,8% faţă de anul anterior.