Swiss Re: Redresarea industriei globale a asigurărilor va fi mai solidă decât în 2008

Industria globală a asigurărilor se va redresa mai rapid şi mai convingător în urma pandemiei decât a făcut-o după criza financiară din 2008, în pofida obstacolelor, cum ar fi ratele scăzute ale dobânzilor şi riscul inflaţiei, a declarat pentru Reuters Thomas Holzheu, economistul şef pentru America al companiei de asigurări Swiss Re AG, anunţă Agerpres.
AGERPRES - Dum, 25 iul. 2021, 10:28
Swiss Re: Redresarea industriei globale a asigurărilor va fi mai solidă decât în 2008

Spre deosebire de precedenta criză, pandemia nu a slăbit capitalizarea sau soliditatea financiară a companiilor de asigurări, ceea ce le permite acestora să-şi majoreze veniturile şi să-şi extindă activităţile, a spus Holzheu, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că, în acest moment, oamenii de afaceri şi persoanele fizice dispun de mai mulţi bani, în urma măsurilor de stimulare adoptate de guverne şi a programelor de sprijin, şi sunt mult mai conştienţi că trebuie să se asigure faţă de riscuri.

„Vedem o cerere mai solidă, mai rezilientă pentru asigurări – anul trecut, anul acesta, şi probabil în următorii ani – comparativ cu criza din 2008, când industria asigurărilor a fost o parte a problemelor de pe pieţele financiare”, a apreciat oficialul Swiss Re, scrie Agerpres.

Preţurile globale ale asigurărilor comerciale au urcat în medie cu 18% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, anunţa recent firma Marsh McLennan Cos Inc. Creşterea a început la finalul lui 2017.

Swiss Re se aşteaptă la o creştere anuală a tuturor primelor de asigurare, nu doar a celor comerciale, de 3,3% anul acesta şi de 3,9% anul viitor, după un declin de doar 1,3% anul trecut, şi faţă e o scădere de 3,7% în 2008, în timpul crizei financiare, şi a redresării mai lente, de 0,5% şi 2,1% în 2009 şi, respectiv, 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...