Verchere, OMV Petrom: Vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră, dacă legislaţia nu va fi modificată în acest an

Dacă Legea offshore nu va fi modificată în acest an, vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră, a declarat, miercuri, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - mie, 28 iul. 2021, 14:35
Verchere, OMV Petrom: Vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră, dacă legislaţia nu va fi modificată în acest an

Ea a precizat că se aşteaptă ca Legea offshore să fie modificată până la finele anului, conform declaraţiilor publice ale autorităţilor, şi nu are informaţii suplimentare.

„Ştiu ce ştiţi şi voi, că ministrul Energiei a spus că Legea offshore va fi modificată în acest an. A devenit foarte crucial ca acest lucru să se facă anul acesta. De ce? Pentru că tranziţia energetică are nevoie de gaz şi riscăm să pierdem ultimul tren, deci trebuie să ne mişcăm. Şi ştim că acest proiect este important pentru România”, a spus şefa Petrom.

Investiţia în acest proiect este condiţionată de existenţa unui cadru fiscal stabil, întrucât este vorba de miliarde, consideră Verchere.

Tot miercuri, la Viena, Rainer Seele, director general al OMV, a afirmat că proiectul Neptun din Marea Neagră „este mai important ca niciodată” pentru perspectivele viitoare ale Petrom.

Grupul austriac OMV, prin subsidiara OMV Petrom, şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Zăcământul a fost descoperit în 2012, însă dezvoltarea sa a fost amânată de mai multe ori, după ce România a implementat modificări legislative considerate nefavorabile de către dezvoltatori.

„OMV va face tot ceea ce stă în puterea sa pentru a se asigura că acest proiect este unul de succes”, a spus miercuri Rainer Seele, adăugând că şi Guvernul României trebuie să asigure cadrul necesar pentru această investiţie.

Cu privire la acest aspect, Rainer Seele este optimist şi vede că există conştientizarea necesară.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...