Călugării de la Muntele Athos vor să fie scutiţi pentru totdeauna de taxe

Liderii călugărilor de la Sfântul Munte Athos cer să fie scutiţi pentru totdeauna de taxe şi ameninţă că în caz contrar vor exclude politicienii de la ceremoniile organizate pentru sărbătorirea a 100 de ani de la încorporarea ca regiune cu administraţie autonomă în cadrul Greciei.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 13:40
Călugării de la Muntele Athos vor să fie scutiţi pentru totdeauna de taxe

Reprezentanţii călugărilor au cerut statutul special şi în timpul unei întâlniri în aprilie cu premierul Antonis Samaras, însă discuţiile nu au fost făcute publice.

Un reprezentant al guvernului a fost trimis să se întâlnească cu oficiali de la Muntele Athos pentru a-i calma, potrivit presei elene, citate de portalul GreekReporter.

„I-am spus foarte clar premierului, chiar dacă nu a fost anunţat public. Nu vom accepta niciun politician la festivităţi dacă această situaţie nu este rezolvată imediat şi cu o legislaţie care să dureze pentru totdeauna. Discuţia cu premierul a fost vagă şi nu suntem mulţumiţi. Vrem angajamente speciale, care să dureze pentru todeauna”, a declarat reprezentantul unei mănăstiri pentru cotidianul elen Ethnos.

În timpul ceremoniilor pentru sărbătorirea a 100 de ani de la încorporarea în statul elen se va sublinia că Muntele Athos este o regiune cu administraţie autonomă, a spus el.

În noiembrie anul trecut, la sărbătorirea a 100 de ani de la eliberarea regiunii de sub controlul Imperiului Otoman, singurii oficiali guvernamentali invitaţi au fost un viceamiral şi mai mulţi ofiţeri de marină.

Regiunea, un centru spiritual al creştinismului ortodox unde se află mai multe zeci de mănăstiri şi schituri, se află politic în subordinea Ministerului Afacerilor Externe de la Atena, iar religios sub autoritatea Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului.

Te-ar mai putea interesa și
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Rețeaua Magazine DIANA a anunțată că astăzi, 29 noiembrie 2024, a inaugurat o nouă unitate în cartierul Goranu din Râmnicu Vâlcea, locația cu numărul 85 din rețeaua de Magazine DIANA, cu......
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un nou mandat, spune deputatul PNL Adrian Cozma
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un ...
Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, candidat pentru un nou mandat, a declarat vineri, într-o conferinţă ...
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit după 2027
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat un chestionar privind utilizarea ...
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni guvernamentale românești denominate în euro
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni ...
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 550 de milioane ...