Coduri galbene şi portocalii de caniculă şi furtuni în mare parte din ţară, până duminică

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară, pe parcursul următoarelor zile.
AGERPRES - joi, 29 iul. 2021, 11:16
Coduri galbene şi portocalii de caniculă şi furtuni în mare parte din ţară, până duminică

Astfel, în intervalul 29 iulie – 1 august, va fi Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic deosebit de accentuat în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică (29, 30, 31 iulie şi 1 august), în zonele avertizate, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

De asemenea, până duminică, 1 august, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului, valorile maxime de temperatură se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, între orele 13:00 – 23:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 – 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local, vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.

Totodată, în intervalul orar 10:00 – 23:00, va fi valabil un Cod galben de vreme rea în zone din Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local în zonele montane. În acest context, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină.

Fenomene meteo similare se vor produce pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Te-ar mai putea interesa și
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, parlamentarii au depus jurământul şi au fost constituite comisiile......
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...