„În opinia mea, ideea de bază a lui David este logică: într-o relaţie foarte importantă, mai întâi trebuie să vezi ce se poate repara înainte de a te gândi la o separare”, a declarat Obama, conform AFP, după întrevederea pe care a avut-o cu David Cameron la Casa Albă.
Preşedintele SUA a subliniat că nu se amestecă în afacerile interne ale Marii Britanii, explicând că „decizia le aparţine britanicilor”.
„Participarea Marii Britanii la Uniunea Europeană este o expresie a influenţei şi rolului acestei ţări în lume, a unei relaţii economice foarte importante”, a adăugat Obama.
David Cameron este aspru criticat pe plan intern pentru că din programul guvernamental prezentat pe 8 mai lipseşte proiectul de organizare a unui referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE. Conform unui sondaj al institutului YouGov publicat pe 8 mai, 46% dintre britanici doresc ieşirea ţării din UE, doar 35% fiind favorabili rămânerii în spaţiul comunitar european.
„Ştiu că David a încercat în mod activ să obţină unele reforme în cadrul Uniunii Europene. Negocierile sunt dificile, sunt multe ţări implicate, recunosc. Dar, atât timp cât încă nu am evaluat succesul acelor reforme, aş fi rezervat” în legătură cu trasarea unei direcţii, a spus Obama.