Bonusul atribuit directorului de la Societe Generale a crescut cu 75% în 2012

Directorul general al grupului bancar francez Societe Generale, Frederic Oudea, a primit în 2012 un bonus de 1,2 milioane de euro, cu 75% mai mare decât cel acordat în 2011, chiar dacă a doua mare bancă franceză a demarat un amplu program de reducere de costuri şi vânzare de active, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 19:29
Bonusul atribuit directorului de la Societe Generale a crescut cu 75% în 2012

Valoarea definitivă a acestui bonus este însă condiţionată de îndeplinirea numitor obiective financiare, precum întărirea solvabilităţii financiare şi a performanţelor bursiere ale acţiunilor băncii, precizează Societe Generale într-un document publicat luni pe pagina sa de Internet. Societe Generale precizează că intenţionează să acorde directorului său general o remuneraţie variabilă de 1,194 milioane de euro, faţă de un bonus de 682.770 de euro acordat pentru 2011. În schimb, remuneraţia fixă atribuită lui Frederic Oudea a rămas nemodificată la un milion de euro.

Dezvăluirea acestor informaţii vine la scurt timp după ce BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a informat că bonusul acordat directorului său general Jean-Laurent Bonnafe a crescut cu 40% în 2012 până la 1,68 milioane de euro.

Aceste informaţii sunt un ultim semnal că recompensele acordate directorilor marilor bănci europene sunt în creştere, în pofida criticilor investitorilor şi politicienilor. Profitul BNP Paribas a crescut cu 8,3% în 2012 până la 6,55 milioane de euro, în timp ce profitul Societe Generale a scăzut cu două treimi. Atât Societe Generale cât şi BNP Paribas au demarat noi planuri de reducere a costurilor în condiţiile în care situaţia grea prin care trece economia zonei euro riscă să afecteze profiturile băncilor.

Cu toate acestea pachetele salariale acordate bancherilor francezi sunt mult mai mici faţă de cele de care beneficiază directorii unor bănci precum Credit Suisse şi Deutsche Bank. De exemplu, Jean-Laurent Bonnafe a primit în 2012 un pachet salarial total de 2,87 milioane de euro iar Frederic Oudea a fost recompensat cu 2,2 milioane de euro, în timp ce directorii generali de la Deutsche Bank au câştigat fiecare 4,9 milioane de euro iar CEO-ul de la Credit Suisse, Brady Dougan a primit 7,77 milioane franci francezi (8,12 milioane de dolari).

Săptămâna trecută Societe Generale a anunţat un plan de economii de 900 milioane de euro până în 2015, care ar urma să se adauge reducerilor de costuri de 500 milioane de euro realizate anul trecut. În paralel, grupul bancar francez a informat că în primul trimestru al acestui an profitul său net a scăzut cu 50%, până la 364 milioane de euro.

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...