Cei doi fondatori ai PIC21, Ana-Maria Niculae și Constantin Milchi, au 25 de ani de experiență câștigată în mod direct în Financial Services, atât în zona operațională, cât și în zona de implementare proiecte IT, în Europa, Orientul Mijlociu și Asia, se specifică în comunicat.
De asemenea, fondatorii au o vastă experiență în consultanță de management și financiară, servicii B2B și B2C, design și implementare proiecte de hiperautomatizare folosind tehnologia UiPath și alte soluții IT conexe.
PIC21 oferă fiecărui client o abordare personalizată și completă, incluzând toate etapele de planificare și dimensionare a efortului, strategia de digitalizare și automatizare la nivel organizațional/departamental, facilitarea procesului decizional la nivel de pool de procese prin definirea efortului financiar și a performanțelor așteptate, urmată de implementarea proiectului de către partenerii strategici și etapele post implementare care includ evaluarea impactului proiectului și design-ul aplicațiilor necesare pentru reporting, monitorizare și îmbunătățirea eficienței locale și globale a proceselor.
“Ne concentrăm pe clienții din zona de Banking și servicii financiare, evaluând sistematic atât performanțele de afaceri existente, cât și cele realizabile. Misiunea noastră este de a consilia executivii C-level din companiile cu care lucrăm pentru a dezvolta strategii digitale competitive și pentru a defini setul potrivit de inițiative și proiecte care să integreze concepte, tehnologii și planuri de transformare inovatoare. În final, proiectele noastre ajută clienții să își transforme viziunea în modul cel mai direct și mai eficient în avantaje competitive și creșteri de valoare direct măsurabile”, a declarat Ana-Maria Niculae și Constantin Milchi.
”Parteneriatul dintre Connections și PIC21 oferă clienților noștri servicii de tip Enterprise automation as-a-service, aliniate la strategia digitală a organizației clientului, fie ea existentă sau nou creată în cadrul proiectelor noastre. La modelul de până acum al echipei noastre care și-a dovedit deja succesul în cei câțiva ani de când facem implementări de tip hyperautomation, adăugăm acum prin intermediul parteneriatului nostru cu PIC21 expertiza de elaborare strategii digitale customizate pentru clienții din domeniul financiar și analiza de performanță financiară, de business și operațională a întregului program, creând astfel o abordare integrată și un model de livrare end to end. În acest mod ne asigurăm că aducem maximum de valoare pe termen lung strategiei de business a clientului, prin variante de implementare optime și aliniate riguros obiectivelor acestuia” a declarat Bogdan Florea (foto), CEO Connections.
Connections a încheiat cu succes pe 9 iulie un plasament privat de acțiuni. Suprasubscrisă de 12 ori, oferta primară de vânzare a generat subscrieri totale record pentru plasamentul privat intermediat de TradeVille, de aproape 119 milioane de lei (peste 24 de milioane de euro).
Fondurile atrase în plasament sunt destinate dezvoltării pe piețe externe (inclusiv prin deschiderea unei subsidiare în SUA), investițiilor în produse proprii și achiziției de pachete majoritare în alte companii.
Listarea la Bursa de Valori București reprezintă un element central al strategei de dezvoltare a Connections, compania vizând în primă faza listarea pe piaţă AeRO, având în acest sens un parteneriat cu Tradeville, cel mai activ broker din România pe partea de finanţări corporative prin bursă.
Despre Connections
Connections este lider pe piața de digital transformation din România, are 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail.
Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections a investit peste 200.000 de euro în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR. Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de șapte milioane de euro.