Spania se află pe primul loc în clasamentul european în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19. Bulgaria și România sunt pe ultimele locuri

Spania, cu 57,61 % din populaţie vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, conduce lista Uniunii Europene cu cel mai mare număr de persoane imunizate, în afară de Marea Britanie şi de statele membre în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), potrivit datelor Universităţii britanice Oxford, relatează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 aug. 2021, 19:35
Spania se află pe primul loc în clasamentul european în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19. Bulgaria și România sunt pe ultimele locuri

Informaţia a fost preluată marţi de grupul de investigaţie BIOCOMSC al Universităţii Politehnice din Catalonia.

Spania, cu 47,3 de milioane de locuitori, se află înaintea Belgiei, care are 57,21 % din populaţie vaccinată şi chiar a Marii Britanii (56,49 %) şi a Germaniei (52,58 %), în timp ce Ungaria asigură că a vaccinat cu schema completă 56,3 % din populaţie.

În schimb, cei vaccinaţi parţial (cu o singură doză dintre cele două necesare) reprezintă 10,51 % în Spania, în urma altor ţări precum Norvegia (32,5 %), Suedia (21,9 %), Ţările de Jos (18,6 %) şi Danemarca (17,4 %), deşi aceste ţări au o populaţie mult mai mică decât cea a Spaniei.

La capătul opus se află Bulgaria şi România, cu 14,4 % şi respectiv 25,2 % de persoane vaccinate anti-COVID-19 din totalul populaţiei lor.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...