„Ceea ce căutăm noi este soluţia pre-pack, adică majoritatea creditorilor companiei se reunesc cu reprezentanţii companiei şi caută cea mai bună modalitate prin care să recupereze ceva din datoriile pe care le are compania respectivă. Astfel, putem trece la procesul de insolvenţă destul de repede, ar putea fi o perioadă de o săptămână după care compania este într-o nouă stare, are un nou bilanţ şi situaţia este deja diferită”, a declarat marţi Jurgen Kristiaan de Ruijter, directorul diviziei de recuperare şi restructurare din cadrul BCR, într-o conferinţă.
El a arătat că aşa-numita soluţie „pre-pack” nu există într-un mediu reglementat, iar majoritatea creditorilor doresc o astfel de schimbare în legislaţie.
„În ceea ce priveşte partea legată de insolvenţă, situaţia nu este prea prietenoasă pentru creditori. Creditorii mici pot bloca sau să nu accepte planurile de restructurare care nu sunt realiste, unde nu există o bază reală pentru această restructurare, iar creditorii mai mari vor avea cele mai mari pierderi. Apoi nu avem aşa-numita soluţie pre-pack într-un mediu reglementat. Restructurarea se bazează pe cât de rapid ne mişcăm. Procesul de insolvenţă în sine ar putea să dureze între şase luni şi un an, chiar un an jumate, iar în această situaţie practic compania respectivă este moartă, nu mai este nimic de restructurat acolo, este doar un scenariu de lichidare întârziată”, a spus oficialul BCR.
El a amintit că există foarte multe insolvenţe în România şi numai în 5% din cazuri se fac restructurări, foarte puţine companii reuşesc să iasă din aceste situaţii într-un mod „acceptabil”.