Premieră în România: serviciile de telemedicină intră în sectorul public

Telios Care, unul dintre principalii furnizori de servicii de telemedicină din România, va oferi, începând cu această lună, servicii medicale prin telemedicină pentru persoanele cu dizabilități și pentru însoțitorii acestora aparținând unității administrativ teritoriale Borșa, din județul Maramureș.
Lidia Neagu - mie, 04 aug. 2021, 16:53
Premieră în România: serviciile de telemedicină intră în sectorul public

Este pentru prima oară când o instituție publică din România contractează astfel de servicii, în demersul de a veni în întâmpinarea unei nevoi esențiale a populației orașului, aceea de sănătate accesibilă. Telemedicina oferă o formulă de viitor în asigurarea facilă și rapidă a serviciilor de sănătate, la costuri mai scăzute față de formele convenționale de prestare a serviciilor medicale.

„Primăria Borșa a început un program ambițios de informatizare a instituției și, astfel, pentru Telios Care a fost ușor să se facă înțeleasă în legătură cu avantajele pe care le oferă aceste tipuri de servicii și cu faptul că viitorul va cuprinde și acest domeniu al asistenței medicale, telemedicina. Un prim pas este aplicarea acestor servicii celor mai văduvite categorii de persoane, cele asistate social, a persoanelor cu dizabilități”, spune Adrian Danciu, Director Medical Telios Care.

Acest prim parteneriat încheiat între Telios Care și Primăria orașului Borșa constă în furnizarea de servicii medicale prin telemedicină unui număr de aproximativ 240 de persoane cu dizabilități, precum și însoțitorilor acestora și reprezintă doar un prim pas din cadrul unei colaborări mai ample ce vizează și alte categorii de populație.

„Borșa este un oraș care se bucură de o dezvoltare rapidă și constantă, iar una din preocupările noastre este să reușim conectarea locuitorilor cu tehnologia modernă. Când aceasta vine și cu un plus în ceea ce privește calitatea vieții borșenilor, precum cel adus de colaborarea cu Telios Care, atunci și satisfacția noastră ca edili este deplină. Un aspect de o importanță covârșitoare este legat de sănătatea generației care ne va succeda. Pe viitor, dorim să dezvoltăm, în cadrul acestui parteneriat, o nouă modalitate de acordare a serviciilor de sănătate bazate pe telemedicină, de data aceasta, destinată elevilor și preșcolarilor din unitățile noastre de învățământ”, spune Sorin Ion Timiș, primarul orașului Borșa.

Colaborarea public-privată este menită să reducă din presiunea pe sistemul de sănătate foarte aglomerat, serviciile oferite fiind complementare celor clasice și reușește astfel, prin telemedicină, să realizeze o formulă viabilă și imediată ce duce la creșterea calității vieții.

Parteneriatul oferă totodată UAT-urilor posibilitatea de a furniza nu numai sănătate prin această formulă, ci și de a avea un rol activ în conștientizarea și educarea populației în legătură cu progresele tehnologice din domeniul medical.

„Intențiile noastre de colaborare public-privată se întind dincolo de această primă  colaborare și acoperă și sectorul școlar, dar și comunitățile izolate, cu pacienți vârstnici, fără dizabilități, care să beneficieze de servicii medicale. Este doar un enunț sumar al intențiilor noastre de perspectivă în legătură cu aceste forme de colaborare public-privată”, mai spune Adrian Danciu, menționând că, în viitorul apropiat, mediul rural, sau comunitățile urbane izolate, vârstnicii nedeplasabili, etc., sunt în atenția imediată a Telios Care. „În acest sens, ne vom adresa și colegilor medici de familie care au în listele lor astfel de pacienți, pentru a închide această buclă a colaborării medicale, spre beneficiul pacientului, dar și, profesional vorbind, al acestora”.

Noul parteneriat marchează prima acțiune majoră a Telios Care după atragerea unei noi runde de finanțare. În urma acesteia, Telios Care va accelera planurile de dezvoltare atât în România cât și în regiune. Astfel, compania vizează îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate, prin introducerea mai rapidă pe piață a dispozitivelor medicale la distanță, prin adăugarea de noi servicii în platformă care oferă chiar posibilitatea vizitelor la  domiciliu, dar și prin creșterea procentului de afecțiuni complexe rezolvate prin telemedicină.

Pentru anul în curs, Telios Care se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care tot mai mulți pacienți apelează la telemedicină ca primă soluție în multe situații.

Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului de utilizatori de servicii de telemedicină, având în prezent peste 100.000 de beneficiari din toată țara. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor Telios în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii.

Telios Care aduce în România mai mult de 25 de ani de experiență din SUA în servicii de îngrijire medicală la distanță. Compania oferă angajaților și persoanelor asigurate acces non-stop la consiliere medicală de specialitate și wellness pentru o gamă largă de specialități. Telios Care este partener de încredere pentru lideri de piață în asigurări de sănătate, alături de care transformă experiența medicală a peste 100.000 de beneficiari din domenii precum retail, IT, servicii financiare, producție și transport.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...