Orban: Cel puţin 40 de miliarde de lei trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că "este imperios" ca încă de pe acum să înceapă pregătirea PNDL 3, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune şi că, pentru acest program, trebuie prevăzuţi cel puţin 40 de miliarde de lei, sumă care să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal.
AGERPRES - joi, 05 aug. 2021, 16:03
Orban: Cel puţin 40 de miliarde de lei trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3

„Investiţiile în dezvoltarea comunităţilor locale nu au voie să se oprească! Este imperios ca, încă de pe acum, să înceapă pregătirea PNDL 3 la modul foarte concret, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune. Noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire şi de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunităţile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani. Cel puţin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Cum am mai precizat, spaţiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 şi 2 ajung la final”, a scris Orban pe Facebook.

El a adăugat că de la nivelul Guvernului trebuie să înceapă discuţiile aplicate cu toate părţile interesate, pe un calendar clar, pentru a defini criteriile necesare pentru accesarea acestor fonduri de dezvoltare, scrie Agerpres.

„Este prea puţin important cum se va numi noul program, esenţial este ca acesta să nu rămână doar la stadiul de planuri, promisiuni şi bune intenţii. În mod evident, va trebui să ţinem cont şi de alocările preferenţiale ale guvernărilor PSD şi să oferim o compensare justificată acelor comunităţi locale discriminate pe criterii politice. Toate comunităţile locale au nevoie de aceeaşi şansă la dezvoltare, or este datoria Partidului Naţional Liberal să facă dreptate şi în această privinţă. Deviza Partidului Naţional Liberal, pentru care fiecare dintre primarii noştri a cerut anul trecut încrederea cetăţenilor, a fost aceea că ‘Dezvoltăm România’, iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală”, a afirmat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi
Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi
Divizia de investiții a grupului Autonom a cumpărat 30% din acțiunile Meridian Taxi, una dintre companiile de transport din Capitală. ...
Fitch Ratings a revizuit perspectiva ratingului României la negativă, de la stabilă
Fitch Ratings a revizuit perspectiva ratingului României la negativă, de la stabilă
Fitch a revizuit perspectiva ratingului de ţară al României la negativă, la BBB-, de la stabilă (perspectivă stabilită ...
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
2024 se anunță cel mai prost an după 2016 pentru producătorii de tractoare și mașini agricole, ale căror vânzări ...
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde de dolari și a ajuns să valoreze 62 de miliarde
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde ...
Databricks, companie din San Francisco ce are printre fondatori doi români, a anunțat că a obținut o finanțare de 10 ...