Arafat: Cel mult 500 de persoane pot lua parte la acțiuni de protest. România va ajuta Grecia în lupta cu incendiile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat joi că impunerea unui număr de maxim 500 de persoane care pot lua parte la un protest ţine de specificul unor astfel de manifestaţii, explicând că în asemenea cazuri "nu poţi să controlezi situaţia acolo, nu poţi să impui măsuri de sănătate publică".
AGERPRES - joi, 05 aug. 2021, 16:53
Arafat: Cel mult 500 de persoane pot lua parte la acțiuni de protest. România va ajuta Grecia în lupta cu incendiile

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, care este motivul medical, ştiinţific pentru care la un protest pot lua parte „maxim 100 sau 500 de persoane”.

„500 de persoane este prevăzut, nu 100, da? 500 de persoane, da. Pentru că protestele de regulă sunt proteste, nu poţi să controlezi situaţia acolo, nu poţi să impui măsuri de sănătate publică, vezi că nu se respectă măsurile de sănătate publică. Toate protestele care au fost în ultima perioadă sunt proteste – chiar majoritatea lor – împotriva măsurilor de sănătate publică. Aşa că dacă am ajuns la 500 care se expun între ei, fără mască, fără nimic şi fără a respecta măsurile de sănătate publică, este foarte diferit decât un eveniment unde este impusă o regulă şi regula este în responsabilitatea organizatorului, care trebuie să respecte aceste reguli. Acesta e unul din motivele pe care pot să vi-l spun. Când analizezi situaţia şi vezi de ce face acest lucru, mai ales în situaţia în care ai o variantă care începe să prindă şi începe să se răspândească şi dacă începe să se răspândească ca variantă majoritară, răspândirea este foarte rapidă şi foarte uşoară „, a precizat Arafat.

România va ajuta Grecia la stingerea incendiilor

Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure va pleca vineri din România spre Grecia, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente, a anunţat, joi, şeful DSU, Raed Arafat.

„Astăzi, după discuţii cu colegii noştri de la Protecţia civilă elenă şi cu Protecţia civilă europeană, bineînţeles, cu Centrul de coordonare, noi am înaintat o propunere de un modul care va pleca din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Modulul include 112 pompieri, 23 de autospeciale, din care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, patru containere multirisc cu echipamente, un generator de mare capacitate, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului nostru, un autocar de intervenţie şi două microbuze şi patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă”, a explicat Raed Arafat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful DSU a precizat că modulul de asistenţă va pleca spre Grecia în cursul zilei de vineri.

„Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă deja a prealertat acest modul şi oamenii care vor participa în el, de astăzi dimineaţă, de când am depus ofertă la Mecanismul de protecţie civilă europeană, iar după ce a venit acceptul, care a venit acum aproximativ 30 de minute, s-a dat ordinul de mobilizare pentru a pregăti plecarea în cursul zilei de mâine. Deci, asta înseamnă că toţi care participă la modulul de asistenţă pentru Grecia vor veni la un punct de plecare şi de acolo va pleca întregul convoi. Propunerea este pentru asistenţă de 10 zile, cu posibilitate de prelungire „, a mai precizat Arafat.

El a arătat că modulul trebuie „să fie cât mai independent”, „să nu devină povară” pentru autorităţile din ţara unde se deplasează.

„De asta ei pleacă şi cu mai multe materiale, care sunt necesare lor, bineînţeles, şi cu fondurile necesare pentru… Dacă au nevoie de a achiziţiona materiale proprii pentru ei, aşa cum sunt regulile de asistenţă în astfel de situaţii, dar, bineînţeles, va fi un sprijin clar al ţării gazdă, care este acceptat, de exemplu combustibilul de intervenţie pe care îl consumă maşinile acolo, tot asta vine ca sprijin din partea autorităţilor unde se intervine. Costurile de deplasare – şi la dus, şi la întors – sunt acoperite în proporţie de 75% din partea Mecanismului de protecţie civilă europeană. Este prima dată când România trimite un modul terestru pentru incendii de pădure în afara ţării”, a spus Arafat.

Şeful DSU a menţionat că mai multe ţări au solicitat sprijin pentru stingerea incendiilor de pădure.

„Este un moment destul de greu, foarte dificil pentru mai multe ţări: Turcia, Italia, Franţa are probleme, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, probleme foarte serioase şi unde toată Europa încearcă să ajute ca să se treacă peste această situaţie, şi vorbesc aici despre problemele legate de incendii de pădure. Noi am înaintat oferte de sprijin şi aerian şi terestru, şi aici depinde ce se acceptă din partea ţărilor care sunt afectate. (…) Este normal să fim alături de colegii noştri din alte ţări şi, după cum vedeţi, fiecare ţară europeană a trimis în altă ţară care are nevoie – din ce ştiu, deja în Macedonia de Nord sunt echipe din ţările lor vecine, inclusiv Bulgaria a trimis acolo, în Italia s-au trimis din alte ţări echipaje, în Turcia s-au trimis, Turcia fiind membră în Mecanismul de protecţie civilă europeană, s-au trimis trei avioane din partea Mecanismului de protecţie civilă europeană”, a mai declarat Arafat.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...