Delgaz Grid: Aproape 18.000 de consumatori din Moldova, fără energie electrică în urma furtunilor de ieri

Aproximativ 18.000 de consumatori au rămas fără energie electrică din cauza furtunilor care au "măturat" zone întinse din regiunea Moldovei, în cursul după-amiezii de joi şi a nopţii, informează vineri un comunicat al companiei.
AGERPRES - vin, 06 aug. 2021, 17:28
Delgaz Grid: Aproape 18.000 de consumatori din Moldova, fără energie electrică în urma furtunilor de ieri

„Începând de ieri (joi, n.r.) am înregistrat peste 250 de întreruperi de scurtă durată şi avarii în reţelele de medie şi înaltă tensiune ale Delgaz Grid. Cele mai multe avarii au fost în liniile electrice aeriene din mediul rural. Printr-un efort susţinut al colegilor din teren, echipelor contractorilor şi dispecerilor am restabilit alimentarea cu energie a peste 40 de localităţi. Continuăm să lucrăm pentru realimentarea cu energie a circa 1.000 de clienţi din 9 localităţi din judeţul Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Suceava”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii companiei susţin că vremea nefavorabilă a cauzat şi un număr triplu de deranjamente individuale şi colective în reţelele de joasă tensiune ce alimentează în mod direct consumatorii casnici, comparativ cu o zi obişnuită.

„Intervenim în continuare pentru remedierea avariilor din toate reţelele electrice ca urmare a ruperii conductoarelor sau stâlpilor, prin căderea unor copaci peste liniile electrice aeriene sau înlocuirea elementelor de izolaţie şi a transformatoarelor lovite de fulgere etc. Întrucât în unele zone conductoarele sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, atragem atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor în cazul pătrunderii persoanelor în vecinătatea acestora”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, vegetaţia adusă de vânt în reţelele electrice şi stâlpii avariaţi, aflaţi într-un echilibru precar, pot genera accidente grave în eventualitatea căderii acestora şi de aceea este necesar să fie apelat Dispeceratul de Urgenţă al companiei.

„Şi pentru astăzi (vineri, n.r.) meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică pentru judeţul Iaşi, Bacău şi Vaslui, fiind prognozate averse torenţiale, descărcări electrice şi intensficări ale vântului”, se mai precizează în comunicat.

Judeţele din Moldova au fost sub incidenţa unor avertizări meteorologice de cod roşu pentru vijelii puternice, grindină şi ploi torenţiale.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...