Bittnet Group preia pachetul majoritar de acțiuni din ITPrepared

Grupul IT Bittnet (BNET) a anunțat vineri că a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni din firma ITPrepared, care e specializată în consiliere privind implementarea de tehnologii digitale și disruptive. Odată cu finalizarea tranzacției, Bittnet Group va deține o participație majoritară de 50,2% în ITPrepared.
Ion Dobreanu - vin, 06 aug. 2021, 19:39
Bittnet Group preia pachetul majoritar de acțiuni din ITPrepared

„Suntem bucuroși să anunțăm finalizarea tranzacției cu ITPrepared și să încheiem astfel runda de investiții aprobată de acționarii noștri la sfârșitul anului 2020. ITPrepared reprezintă o nouă și importantă linie de afaceri pentru Bittnet Group – furnizarea de servicii recurente. Prin tranzacțiile noastre anterioare, ne-am concentrat în primul rând pe diversificarea prezenței geografice a Bittnet sau a portofoliului de produse și servicii. Însă, odată cu achiziționarea ITPrepared, prima noastră tranzacție în domeniul managed services, ne diversificăm modul în care asistăm clienții. În viziunea noastră, nișa de Managed Services în IT are un potențial ridicat de dezvoltare. Având în vedere reorientarea globală către digitalizare, precum și sinergiile din cadrul grupului nostru, credem că ITPrepared va prospera în următorii ani,” a declarat Mihai Logofătu (foto), CEO Bittnet Group.

Valoarea tranzacției se ridică la 673.200 de dolari (2,8 milioane de lei). Suma va fi plătită în numerar, o valoare totală de 265.000 de dolari, și acțiuni Bittnet, în valoare de 408.000 de dolari. Ca urmare a semnării tranzacției, Bittnet Group va deține 50,2% din compania ITPrepared, restul acțiunilor vor fi deținute de Alexandru Ana, Managing Partner și COO (24,9%) și Valeriu Ghihanis, Managing Partner și Global Leader, Digitalizare (24,9%). Acționarii Bittnet au aprobat investiția în ITPrepared în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 26 noiembrie 2020.

Citește și: https://www.economica.net/bittnet-group-achizitioneaza-20-din-compania-ceha-de-training-datascript_519190.html

ITPrepared este o companie de managed services (servicii gestionate) care furnizează servicii de suport IT în principal pe piața din Statele Unite. Compania a fost înființată în 2016, iar în prezent are peste 50 de angajați și experți tehnici care lucrează în birourile din București, Iași, Dubai și New York. Portofoliul clienților ITPrepared se bazează în primul rând pe companii americane, dar conține și un număr de clienți locali. Pentru 2021, compania estimează o cifră de afaceri de un milion de dolari, provenind în principal din contracte recurente cu clienți străini.

După semnarea contractului de achiziție, ITPrepared va fi integrată în divizia de tehnologie a Bittnet Group. Integrarea ITPrepared alături de celelalte companii din divizia de tehnologie, în special Dendrio, va oferi sinergii multiple la nivelul grupului. Serviciile livrate de ITPrepared se bazează pe tehnologii oferite de furnizori de tehnologie de renume precum Cisco, Microsoft și VMWare, care se regăsesc de altfel și în portofoliul Dendrio Solutions, contribuind astfel la crearea unui potențial semnificativ de vânzare încrucișată a serviciilor.

Managed services reprezintă externalizarea responsabilității pentru menținerea și anticiparea necesității unei game de procese și funcții care au ca scop îmbunătățirea operațiunilor și reducerea cheltuielilor în cadrul unei companii. În sectorul IT&C, cele mai comune managed services sunt legate de conectivitate și lățimea de bandă, monitorizarea rețelei, securitatea informațiilor și recuperarea acestora în caz de dezastru.

În afară de gestionarea tradițională a aplicațiilor și a infrastructurii, managed services pot include, de asemenea și servicii de stocare, desktop și comunicații, mobilitate, helpdesk, precum și asistență tehnică.
Fortune Business Insights preconizează că piața globală de managed services va ajunge la 492,15 miliarde de dolari până în 2027, o creștere semnificativă față de 200,29 miliarde de dolari înregistrată în 2019. Creșterea se așteaptă să fie alimentată de implementarea tot mai mare a serviciilor IT în toate sectoarele de activitate în vederea îmbunătățirii proceselor de business, creșterea securității informației și a eficienței prin automatizare.

Despre Bittnet Group

Bittnet a fost fondată în 2007 la București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, Softbinator și Servodata. Bittnet Training este liderul pieței de training IT din România, cu peste 15 ani de experiență și cea mai mare echipă de traineri IT din România. Equatorial este o companie de învățare bazată pe jocuri, specializată în programe de instruire transformatoare și consultanță la nivel individual, de echipă și organizațional în România și în străinătate. Dendrio este singurul integrator multi-cloud din România, consolidându-și poziția de companie certificată de cei mai importanți furnizori de IT din lume și concentrându-se pe securitatea cloud și securitatea cibernetică. Elian Solutions este specializată în furnizarea de servicii de implementare ERP (Microsoft Dynamics NAV Enterprise Resource Planning).

Grupul Bittnet este listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul BNET. Începând cu 22 martie 2021, acțiunile BNET sunt incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap și FTSE Total-Cap.

Citește și: https://www.economica.net/primul-ma-transfrontalier-pentru-bittnet-grupul-a-achizitionat-35-din-servodata-un-integrator-de-solutii-itc-din-cehia_495350.html

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...