Pompierii români trimiși să-i ajute pe greci la stingerea incendiilor au ajuns la Atena

Convoiul format din cei peste 100 de pompieri salvatori care au plecat din România pentru a sprijini autorităţile elene să stingă incendiile de vegetaţie a ajuns în Atena, informează, sâmbătă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
AGERPRES - sâm, 07 aug. 2021, 15:41
Pompierii români trimiși să-i ajute pe greci la stingerea incendiilor au ajuns la Atena

Potrivit sursei citate, ofiţerii responsabili români au luat legătura cu omologii eleni pentru a stabili locul şi modul de organizare a pompierilor din România care, alături de celelalte module internaţionale sosite în ajutor, vor interveni să limiteze răspândirii incendiilor din Grecia.

Premierul Florin Cîţu anunţa, pe 5 august, că România va acorda acestei ţări ajutor pentru stingerea incendiilor.

Citește și: https://www.economica.net/arafat-cel-mult-500-de-persoane-pot-lua-parte-la-actiuni-de-protest-romania-va-ajuta-grecia-in-lupta-cu-incendiile_525439.html

Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure a plecat, vineri, către Grecia, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente.

Tot astăzi au ajuns în Macedonia de Nord două aeronave ale Forțelor Aeriene Române, care vor ajuta echipele de intervenție la dezastre din această țară în lupta cu incendiile.

O aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum și o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, din dotarea Forțelor Aeriene Române au decolat astăzi, 7 august, în jurul orei 10.00, din Baza 90 Transport Aerian, cu destinația Skopje, pentru a acționa în sprijinul forțelor de intervenție din această țară, afectată de incendiile de pădure manifestate în ultimele zile.

Aeronavele sunt deservite de aproximativ 15 de militari: piloți, personal navigant și personal auxiliar.

Citește și: https://www.economica.net/fortele-aeriene-romane-intervin-cu-doua-avioane-in-macedonia-de-nord-in-lupta-cu-incendiile-puternice_525683.html

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...