TOGG, constructor turc de mașini electrice, anunță demararea producției în 2022

Gürcan Karakaş, CEO al companiei turce TOGG, a anunțat că primele vehicule 100% electrice „Made in Turkey” vor ieși de pe linia de asamblare a uzinei din Gemlik până la finalul lui 2022.
Robert Stan - mar, 10 aug. 2021, 22:10
TOGG, constructor turc de mașini electrice, anunță demararea producției în 2022

Visul de peste zece ani al turcilor de a avea o marcă auto națională de automobile 100% electrice se apropie de realizare. Într-o declarație oferită presei germane, Gürcan Karakaş, directorul executiv al TOGG (Türkiye’nin Otomobili Girişim Grubu A.Ş.) a menționat că uzina din Gemlik, de lângă Bursa, va începe producția de serie până la finalul lui 2022, iar mașinile vor începe imediat să fie comercializate pe piața internă.

După debutul de anul viitor pe piața turcă, în doar un an – un an și jumătate, vor începe și exporturile, iar prima piață europeană care va începe comercializarea va fi cea Germană.

Conform LifeNews.ro, detalii despre proiectul ambițios al turcilor au fost prezentate încă din 2018 de președintele Recep Tayyip Erdogan, odată cu fondarea companiei TOGG, dar și la prezentarea primelor prototipuri în decembrie 2019. Acum, pe lângă confirmarea datei de lansare a producției, a fost anunțată semnarea unui parteneriat cu producătorul chinez de baterii Farasis și crearea unui centru de inginerie denumit TOGG Europe GmbH, în Germania. Se pare că turcii încearcă prin acest model de business – dezvoltarea noilor produse într-un centru propriu din Germania – să copieze succesul repurtat de mărcile coreene atunci când au decis să producă vehicule dedicate piețelor din Europa.

Conform lui Gürcan Karakaş, compania sa are în prezent 450 de angajați, inclusiv la noul centru de cercetare – dezvoltare TOGG Europe GmbH de lângă Stuttgart și „planificăm să ajungem la un total de 800 de angajați până la sfârșitul anului”.

Conform oficialului TOGG, până în 2030, la uzina din Turcia vor fi produse 1 milion de unități din cinci modele diferite complet electrice. Toate drepturile de proprietate intelectuală și industrială asupra acestora aparțin în totalitate TOGG.

Pentru a susține expansiunea mașinilor electrice, Turcia se află în plin proces de expansiune a rețelei de încărcare pentru acestea. Este planificată punerea în funcțiune a peste 4.000 de stații, astfel încât să fie atinsă ținta de a exista câte un punct standard la fiecare 10 kilometri și a unuia rapid la fiecare 25 km de drum principal.

Istoria TOGG

La finalul lui 2019, într-un eveniment de amploare, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat primele două prototipuri ale viitoarelor vehicule electrice TOGG, noua marcă națională a Turciei.

Intenția lui Erdogan și a întregului guvern turc de a avea o marcă turcească de autoturisme cu care să uimească lumea nu este o noutate. Încă din vara lui 2011 Nihat Ergun, ministrul de atunci al Industriei, anunța că are în plan crearea unui puternic brand auto, 100% turc, care să aibă posibilitatea de a produce și vinde pe piața internă circa 200.000 de mașini, într-o primă fază. Asta ar însemna o cotă de piață de circa 20%.

În prezent circa o treime dintre mașinile vândute în Turcia sunt produse local dar au branduri străine pe capotă – Fiat, Citroen, Peugeot, Opel, Renault, Toyota, Hyundai, KIA, Ford sau Honda. „Există deja oameni de afaceri interesați de ideea de a crea un astfel de brand. În viitor este posibil să găsim și piețe externe de desfacere”, explica pe atunci ministrul turc al Industriei. De asemenea, Ali Pandir, șeful grupului auto Tofas, considera că o marcă națională trebuie să vândă cel puțin 400.000 de mașini pentru a justifica investiția.

Patru ani mai târziu, în toamna lui 2015, ministrul turc al Științei și Tehnologiei, Fikri Işık, anunța oricial că Turcia va avea propria marcă de autoturisme și menționa dezvoltarea a trei concepte. „Am progresat pas cu pas în demersul nostru de a avea un brand național de autoturisme. Cele trei prototipuri pe care le vedeți au fost dezvoltate la TÜBİTAK (Scientific and Technological Research Council of Turkey). Unul este propulsat de un motor alimentat cu benzină, al doilea este hibrid, iar al treilea este electric. Sperăm că vom putea produce 30 – 40 de unități destinate testelor în 2016”, spunea ministrul prezentând și câteva imagini ale unui vehicul care semăna izbitor cu un Cadillac BLS, o versiune complet restilizată a lui Saab 9-3.

Ei bine, în ultimele zile ale lui 2019, Turcia a mai făcut un pas către deținerea propriei mărci de automobile. Unul cât se poate de ferm. În prezența lui Recep Tayyip Erdogan, noul concern TOGG (Türkiye’nin Otomobili Girişim Grubu A.Ş.), fondat în 2018 prin asocierea dintre Anadolu Group, BMC, Kök Group, Turkcell și Zorlu Holding a prezentat prototipurile a două vehicule aparținând clasei compacte, un SUV și un sedan. Primul dintre acestea, SUV-ul, ar trebui să fie lansat, conform oficialilor turci, în 2022, iar al doilea în 2024. Până în 2030 ar trebui să fie prezentate alte trei modele – un hatchback, un SUV de clasă B și un monovolum. Toate vehiculele vor avea sistem electric de propulsie.

Investiții de 3,7 miliarde de dolari

Pentru realizarea întregului proiect al mașinii naționale turcești, grupul TOGG a promis o investiție de 3,7 miliarde de dolari care include uzina din zona orașului Bursa. Acolo vor putea fi asamblate, inițial, circa 175.000 de unități anual.

Totodată, pentru ca proiectul să aibă succes, TOGG a apelat la sprijinul casei de design italiene Pininfarina, iar „rețeta” financiară este bazată pe un ajutor important al guvernului turc. Astfel, noua entitate beneficiază de un teren oferit gratuit de stat, scutiri de impozite, rate mici ale dobânzilor și, desigur, de garanții privind achiziționarea anuală, până în 2035, a câte 30.000 de vehicule de către instituțiile guvernamentale. Și acestea sunt doar câteva dintre modalitățile prin care statul turc – neîngrădit de reglementările drastice din Uniunea Europeană – va ajuta dezvoltarea producătorului național de vehicule.

Este important de menționat însă că, asemeni tuturor celorlalte companii auto străine din Turcia, TOGG va exporta către Europa , așa cum a confirmat acum CEO-ul companiei, o mare parte din producția sa.

Și polonezii pregătesc o mașină electrică națională

Succesul croaților de la Rimac Automobili a demonstrat că estul Europei poate deveni un actor cunoscut în lumea mașinilor electrice. Demarat în 2009 la Sveta Nedelja, proiectul lui Mate Rimac a uimit marile companii din industria auto odată cu dezvăluirea Concept One. Ulterior, prezentarea C_Two, a dat deoparte orice idee că proiectul croat e doar o nebunie de scurtă durată. Ba mai mult chiar, performațele uluitoare ale hipermașinilor asamblate la Sveta Nedelja au atras o mulțime de investitori dornici de a lua parte la succesul lui Mate Rimac. Iar acum, Rimac, alături de Porsche, deține printr-un joint-venture, controlul celebrei mărci Bugatti.

După ce și proiectul turc pare a avea mari șanse de a ajunge la rezultatele dorite, polonezii au anunțat și ei propria mașină națională electrică.

Izera

Nu e un secret pentru nimeni că Polonia reprezintă deja un puternic pol al industriei auto europene. Mari uzine constructoare de vehicule aparținând unor grupuri precum Volkswagen, General Motors, Fiat sau Toyota, alături de o pleiadă de producători de componente printre care Bridgestone, Michelin, Valeo, Brembo, Lear, Faurecia, Saint Gobain sau Delphi, fac din marele stat un actor important în domeniu.

Ei bine, polonezii nu vor să se mulțumească doar cu atât. Vor o mașină națională electrică. Una cu care să se mândrească nu mai târziu de 2023. Adică peste doar trei ani.

În vara lui 2020, ElectroMobility Poland (EMP) a prezentat primele studii de design ale vehiculelor care vor face parte din portofoliul noii mărci Izera. Numele acesteia este împrumutat de la Munții Izera (Jizera) care se întind din Polonia până în Cehia. Mai important însă decât numele mărcii este proiectul în sine care, în acest moment, prevede lansarea a două vehicule, un SUV și un hatchback, ambele cu propulsie electrică și o autonomie mai mare de 400 km.

Cum un astfel de proiect nu poate fi implementat într-un timp atât de scurt, deși investiția totală a polonezilor este estimată la peste un miliard de euro, EMP a încheiat un parteneriat cu EDAG Engineering, o companie tehnologică fondată în Germania dar deținută de acționari elvețieni. Cunoscătorii știu deja că EDAG a prezentat încă din 2019, la expoziția auto de la Frankfurt, o performantă platformă scalabilă a unui potențial vehicul electric.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...