Bulgaria rămâne pe lista verde pentru turiștii români și probabil va rămâne așa până la sfârșitul verii – agenție de turism

În contextul în care autoritățile bulgare au anunțat intrarea țării în zona portocalie, o agenție de turism din România arată că acest lucru nu are niciun impact asupra turiștilor români. Pentru noi, Bulgaria este o țară care se află pe lista verde și probabil așa o să rămână până la finalul sezonului, deci nu există nicio restricție pentru turiștii români, spune agenția.
Ion Dobreanu - lun, 09 aug. 2021, 12:15
Bulgaria rămâne pe lista verde pentru turiștii români și probabil va rămâne așa până la sfârșitul verii – agenție de turism

“Consultanții Travel Planner precizează că Bulgaria NU a intrat pe lista galbenă a României. Rata de incidență cumulată la 1.000 de locuitori în Bulgaria este de doar 0,3 în acest moment. Bulgaria ar intra pe lista galbenă a României la o valoare de 1,5, lucru care este puțin probabil să se întâmple până la finalul sezonului de vară. În urmă cu două săptămâni, Bulgaria era la 0,2”, arată comunicatul agenției Travel Planner.

“Intrarea în zona portocalie este o măsură strict internă a Bulgariei, care presupune aplicarea de noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului. Această știre a fost, din păcate, înțeleasă greșit către publicul românesc. Este un semnal pozitiv și nicidecum unul negativ, vorbind de măsuri de siguranță suplimentare”, mai arată agenția.

“În plus, vă reamintim că Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică. Avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival”, mai spune agenția.

”Interpretarea greșită a acestei situații a creat îngrijorare în rândul celor care vor să plece în concediu în Bulgaria. A fost creată o mică presiune pe agențiile de turism, care au trebuit să ofere explicații turiștilor. Subliniem faptul că mai sunt disponibilități pentru ultima parte a lunii august și mai ales în luna septembrie, când încă mai există oferte speciale și vremea este extrem de plăcută. La ora actuală, sute de mii de turiști români așteaptă să-și petreacă vacanța în Bulgaria în lunile august și septembrie și este important să fie informați corect asupra situației actuale”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România