Agricultorii români au renunţat la 300 de milioane de euro bani europeni. Ce s-a întâmplat

Peste 1.000 de antreprenori din domeniul agriculturii au solicitat rezilierea contractelor de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru că au intrat în insolvenţă sau nu au avut bani de cofinanţare. Au pierdut în total peste 300 de milioane de euro. România ar pierde din finanţare.putea 
Economica.net - Dum, 19 mai 2013, 21:10
Agricultorii români au renunţat la 300 de milioane de euro bani europeni. Ce s-a întâmplat

În timp ce unii antreprenori se chinuie să depună proiecte eligibile pentru a lua bani europeni cu scopul a-şi dezvolta afacerile din agricultură, alţii au avut şansa, dar au pierdut-o. Consecinţele au apărut şi la nivel macro, România putând pierde din acest motiv bani nerambursabili de la UE.  

Până în acest moment au fost reziliate, la cererea beneficiarilor, 1.117 contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în valoare nerambursabilă de 318.335.148,74 de euro, au declarat pentru #economica.net oficialii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Altfel spus, 1,7% din totalul proiectelor contractate (65.291 de proiecte) au fost  reziliate la iniţiativa beneficiarilor.

De ce au pierdut banii

 Din datele Agenţiei, din toate proiectele reziliate majoritatea au fost efectuate la solicitarea beneficiarilor acestora, motivele fiind diverse. În cele mai multe cazuri însă, agricultorii au pierdut banii europeni fie pentru că societăţile pe care le administrau au intrat în insolvenţă, fie pentru că nu au putut asigura procentul de cofinanţare al proiectului pentru care au semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu APDRP. Cele mai multe proiecte reziliate au fost pe Măsura 141 – sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” ( 322 de proiecte în valoare nerambursabilă de 2,4 milioane de euro; Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” (184 de proiecte în valoare nerambursabilă de 32,1 de milioane de euro); Măsura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole” ( 188 de proiecte în valoare nerambursabilă de 87,6 milioane de euro); Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-intreprinderi” (170 de proiecte în valoare nerambursabilă de 21,7 milioane de euro) şi Măsura 123 – Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” (105 de proiecte în valoare nerambursabilă de 113,6 milioane de euro).

Ce se va întâmpla cu fondurile europene

De situaţia celor peste 1.000 de antreprenori care au obţinut bani europeni, dar au renunţat la contractul de finanţare vor profita ceilalţi agricultori care au depus proiecte şi care au obţinut punctaje inferioare. „Sumele rezultate din rezilierile proiectelor vor fi redistribuite în cadrul anvelopei financiare aferente măsurii de investiţii din care fac parte proiectele respective. Mai precis aceşti bani vor fi trimişi către proiectele eligibile, dar care au obţinut punctaj mic, în cadrul rapoartelor de selecţie şi pentru care nu au mai fost disponibile, la data emiterii rapoartelor de selecţie, fonduri europene nerambursabile”, au mai declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii APDRP.

Problemă stringentă

Situaţia banilor europeni rămaşi necheltuiţi din cauza beneficiarilor care nu şi-au putut finaliza proiectele a devenit o reală problemă în contextul în care se pot pierde bani europeni.  Drept urmare, Executivul a adoptat la finele lunii aprilie o ordonanţă de urgenţă care completează un OUG din 2009 referitor la gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit.schimbat legea. „Urgenţa adoptării prezentului act normativ constă în evitarea pierderii finanţării europene prin dezangajarea alocării aferente măsurilor din PNDR, în contextul finalizării perioadei de programare 2007-2013 când nu se mai pot încheia contracte noi cu finanţare nerambursabilă europeană în situaţia angajării totale a alocării financiare aferente măsurilor din PNDR, iar sumele care ar putea rezulta din rezilierea contractelor de finanţare din motivul imposibilităţii suportării de către beneficiarii proiectelor depuse pe măsurile din PNDR care au deja obligaţia asigurării cofinanţării acestora şi efortul financiar suplimentar rezultat din acaoperirea diferenţelor de curs valutar nu mai pot fi realocate pentru finanţarea unor noi contracte”, se arată îm motivarea modificării legislaţiei în regim de urgenţă.   

Potrivit actualei OUG, s-a creat posibilitatea ca în bugetul Ministerului Agriculturii, în calitate de autoritate de management, să se cuprindă şi sumele necesare finanţării diferenţei nefavorabile de curs valutar aferentre plăţilor efectuate de către beneficiarul măsurilor 121 Modernizarea exploataţiilor agricole, 123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole, 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi, 313 Încurajarea activităţilor turistice din PNDR,în limita a 15% din valoarea iniţială a contractului în lei.    

 

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...