SIF Transilvania a reușit să atingă un profit de peste 58 de milioane de lei în primele șase luni din 2021

Societatea de Investiţii Financiare Transilvania (SIF3) a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 58,27 de milioane de lei, un rezultat foarte bun faţă de pierderile de 40,598 de milioane de lei raportate la finele lui iunie 2020, conform datelor transmise vineri Bursei de valori Bucureşti.
AGERPRES - vin, 13 aug. 2021, 20:59
SIF Transilvania a reușit să atingă un profit de peste 58 de milioane de lei în primele șase luni din 2021

Veniturile nete ale societăţii au fost de 73,767 de milioane de lei, cu 59,22 de milioane de lei mai mari comparativ cu cele prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru semestrul I 2021.

Cheltuielile operaţionale înregistrate la 30 iunie 2021 au însumat 14,18 milioane de lei, fiind cu 4,83 de milioane de lei mai mari decât cele prevăzute în BVC, şi reprezintă 74,65% din cele prevăzute în bugetul aprobat pentru acest an.

Profitul brut, în sumă de 59,58 de milioane de lei, l-a depăşit cu 54,38 de milioane de lei pe cel prevăzut în bugetul aferent semestrului I 2021, în principal datorită câştigului net din active financiare recunoscute la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere de 47,98 de milioane de lei şi realizării de venituri din dividende mai mari faţă de cele prognozele iniţial datorită devansării datei de încasare a unor dividende aferente participaţiilor deţinute din trimestrul III în trimestrul II 2021.

În cursul primului semestru al anului 2021, eforturile investiţionale au fost orientate, în principal, spre achiziţii de instrumente financiare cotate pe piaţa reglementată locală, caracterizate de o lichiditate ridicată. Astfel, plasamentele realizate în primele şase luni ale anului 2021 au constat în principal în achiziţii la nivelul portofoliului pe termen lung, în valoare de 94,5 milioane lei, vizând consolidarea unor participaţii în emitenţi cu o politică stabilă de dividend: Banca Transilvania şi Evergent Investments (SIF Moldova).

Vânzările efectuate în aceeaşi perioadă la nivelul portofoliului pe termen lung FVTOCI însumează 60,3 milioane de lei, cele mai importante diminuări vizând marcarea unor profituri pe emitenţii BRD Groupe Societe Generale, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica şi Fondul Proprietatea. De asemenea, participaţiile deţinute în cadrul Alumil şi Antibiotice Iaşi au fost valorificate integral având în vedere evoluţia din ultimii ani a preţului acţiunilor acestor emitenţi şi upside-ul limitat rezultat din analiza fundamentală. Ca urmare a vânzărilor efectuate, societatea a marcat la nivelul întregului portofoliu FVTOCI un câştig net din tranzacţii de 23,3 milioane de lei (rezultat reportat), se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte portofoliului pe termen scurt încadrat în categoria FVTPL, au fost achiziţionate acţiuni Sphera Francise Group, au fost reduse ponderile acţiunilor BRD Groupe Societe Generale şi OMV Petrom, iar pachetele de acţiuni deţinute la Conpet şi Teraplast au fost valorificate integral. Valoarea totală a vânzărilor a fost de 29,5 milioane de lei. Suplimentar, S.I.F. Transilvania a participat în cadrul IPO-ului Transport Trade Services achiziţionând acţiuni în valoare de 1,9 milioane de lei, acţiuni care au fost valorificate ulterior în decursul aceluiaşi semestru. Astfel, la nivelul întregului portofoliu încadrat în categoria FVTPL, câştigul marcat este de 1,8 milioane lei.

La 30 iunie 2021, activele totale ale societăţii au crescut cu 300,66 de milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020 şi cu 163,33 de milioane de lei faţă de finele anului precedent, la 1,463 de miliarde de lei, în principal datorită creşterii semnificative a valorii activelor financiare recunoscute la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global (39,8 % faţă de 30 iunie 2020, respectiv 24,01% faţă de 31 iunie 2020), determinată de creşterea preţurilor acţiunilor listate.

Datoriile înregistrate de societate la finele semestrului I 2021 însumează 144,23 de milioane de lei, fiind mai mari cu 6,09 milioane de lei faţă de cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...