Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă are vârsta cuprinsă în intervalul 50 – 60 de ani

Ion Dobreanu - sâm, 14 aug. 2021, 12:49
Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă are vârsta cuprinsă în intervalul 50 - 60 de ani

Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă are vârsta cuprinsă în intervalul 50- 60 de ani, preponderent fiind manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, indică Raportul de audit al performanţei privind activitatea specifică desfăşurată de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă ”CFR Marfă” SA, realizat de Curtea de Conturi, relatează News.ro.

Acţiunea de audit s-a desfăşurat în perioada 2 septembrie 2019 – 18 decembrie 2020 la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A şi la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a vizat perioada ianuarie 2014 – 30 iunie 2020.

Conform documentului, cea mai mare parte a personalului este cuprinsă în grupa de vârstă 50-60 de ani (65%), în cadrul acesteia ponderea cea mai mare fiind deţinută de personalul implicat în activitatea de exploatare (manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, revizori vagoane etc.) care reprezintă 47% din totalul salariaţilor.

”La CFR Marfă a existat un proces accentuat de îmbătrânire a personalului, îndeosebi a personalului implicat în activitatea de exploatare, generând un risc major privind asigurarea continuităţii activităţii şi diminuând totodată capacitatea operatorului feroviar de a face faţă concurenţei. Disfuncţiile în planificarea forţei de muncă au fost generate şi de inexistenţa unei strategii coerente în domeniul resurselor umane”, consemnează raportul.

De asemenea, indică faptul că procesul de îmbătrânire a forţei de muncă, îndeosebi în ceea ce priveşte personalul implicat în activitatea de exploatare, generatoare de venituri în cadrul societăţii, implică un risc major pentru asigurarea continuităţii activităţii, diminuând totodată capacitatea operatorului feroviar de a face faţă concurenţei.

Citește mai departe pe News.ro.

Sursa foto: pagina de Facebook a CFR Marfă.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...