FMI, despre CFR Marfă : Căutăm împreună cu autorităţile române cea mai bună soluţie

FMI discută cu autorităţile române pe tema identificării celei mai bune soluţii privind CFR Marfă, după ce niciun investitor nu s-a precalificat pentru privatizarea companiei, a declarat joi reprezentantul rezident FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
Economica.net - joi, 16 mai 2013, 07:53
FMI, despre CFR Marfă : Căutăm împreună cu autorităţile române cea mai bună soluţie

„Am notat faptul că investitorii potenţiali nu s-au precalificat pentru următoarea etapă a procesului de privatizare majoritară a CFR Marfă. În prezent, purtăm discuţii cu autorităţile în vederea identificării celei mai bune soluţii pentru a proceda mai departe”, a afirmat el.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare (compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria) nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că documentele celor trei investitori au fost respinse deoarece nu includeau toate elementele necesare şi a precizat că ar demisiona doar dacă eşecul privatizării ar fi din vina sa.

Premierul Victor Ponta a declarat că procedura de privatizare va fi reluată de săptămâna viitoare, după ce va fi modificat caietul de sarcini pentru a impune condiţii de participare mai puţin restrictive, precizând că vina nu aparţine Ministerului Transporturilor.

Miercuri a fost termenul pentru finalizarea verificării şi analizării documentelor de participare, precum şi pentru întocmirii listei investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă („lista scurtă”).

Termenul final pentru desemnarea ofertantului câştigător era 20 iunie 2013, conform angajamentelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă porneşte de la 180 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...