Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al firmei Red Project Three, care a construit mallul, au aşteptat până pe 10 mai ofertele pentru preluarea activului prin negociere directă. Însă nici un investitor nu a făcut un pas concret.
Dacă în toamna anului trecut licitaţiile de vânzare a mallului la preţul de plecare de 25 de milioane de euro au eşuat, în primăvara acestui an, adunarea creditorilor a decis scoaterea la vânzare a proiectului la preţul de 14,85 milioane de euro. Principalul creditor, Volksbank, are de recuperat 28 de milioane de euro.
„Următorul pas în valorificarea Armonia Mall va fi decis de către Adunarea Creditorilor. În perioada următoare va fi convocată o nouă Adunare Generală a Creditorilor, în care se va decide strategia de continuare a valorificarii. După aceea, acţiunile de valorificare a mall-ului vor urma strategia adoptată.
Există interes pentru preluarea mallului, dar discuţiile nu au fost concretizate prin intenţii scrise. Sperăm ca discuţiile pe care le-am avut cu potenţialii investitori să se concretizeze în perioada următoare în negocieri concrete de vânzare”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii CITR.
Mallul este construit pe un teren cu o suprafaţă de peste 197.000 mp şi are o suprafaţă construită de 36.585 mp. Aria desfăşurată a proiectului este de 41.850 mp, iar suprafaţa închiriabilă este de 29.500 mp. Parcarea oferă 2.100 de locuri.
Armonia Brăila a fost construit de Red Management Capital prin firma Red Project Three, care a intrat în faliment la sfârşitul lui 2011. Investiţia în proiect a fost de 45 de milioane de euro, iar Volksbank, banca finanţatoare, are o expunere de aproximativ 28 de milioane de euro. Raportul CITR arată că datoriile firmei sunt de 35 de milioane de euro.
Armonia din Brăila este al treilea mall care a intrat în faliment, după Tiago Mall din Oradea, cumpărat în 2010 de omul de afaceri Gabriel Popoviciu şi finalizat sub denumirea Oradea Shopping City. Un alt mall intrat în faliment este City Mall, care a fost adjudecat la preţul de 17,3 milioane de euro de cel care îl construise şi vânduse cu 103,5 milioane de euro în 2006, Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai discreţi oameni de afacei din imobiliare. Preţul de pornire al City Mall a fost de 33 de milioane de euro.