Câţi bani au lăsat bucureştenii în mallul din Cotroceni în primele trei luni din 2013

AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi mai profitabil activ al companiei AFI Europe, a înregistrat, din punct de vedere operaţional, o creştere de 10% a venitului net în primul trimestru din 2013 faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, până la 6,9 milioane de euro.
Andrada Ghira - joi, 16 mai 2013, 10:12
Câţi bani au lăsat bucureştenii în mallul din Cotroceni în primele trei luni din 2013

Pentru aceeaşi perioadă, vânzările înregistrate de chiriaşii mallului au crescut cu 1,6% (în euro), la 47 de milioane de euro, iar cinci milioane de vizitatori au trecut pragul AFI Palace Cotroceni.

În următoarea perioadă, compania se va concentra pe finalizarea centrului comercial AFI Palace Ploieşti şi cladirea de birouri AFI Park 2 din Bucureşti. AFI Palace Ploieşti este în prezent în construcţie, iar deschiderea este programată pentru luna octombrie a acestui an. Prima fază a proiectului este închiriată în prezent de retaileri naţionali şi internaţionali precum Cora, H&M, Reserved, Time-out, Aldo, Lee Cooper, Smyk, Cartureşti, Collins, MacDonald, KFC şi alţii.

Construcţia celei de-a doua faze a demarat, iar odată cu finalizarea acesteia vor fi adăugaţi 4.170 de mp la mall-ul actual, aceştia fiind destinaţi în special activităţilor de divertisment si recreaţionale.

Un alt proiect important este AFI Palace B.Noi, mallul care va fi construit pe terenul fostei platforme Laromet, unde peste 12.000 de metri pătraţi au fost deja închiriaţi.

CITEŞTE ŞI Cât au vândut retailerii din AFI Cotroceni în cei trei ani de funcţionare

Pe piaţa birourilor, AFI Park 1, primul imobil de birouri de clasa A din AFI Park Cotroceni, a fost deja închiriat în proporţie de 96% de companii precum Endava, Microchip technologies şi Cameron, în timp ce AFI Park 2 va fi gata în primul trimestru al anului 2014, cladirea având urmând să ofere o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi.

Profitul companiei-mamă, în creştere

AFI Properties, compania-mamă a AFI Europe, a înregistrat în primul trimestru al anului 2013 o creştere cu 22% a profitului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Venitul net al companiei a crescut cu 12%, ajungând la 18,4 milioane euro în primele trei luni ale anului 2013.

AFI Properties, prin intermediul subsidiarei sale, AFI Europe, pe care o deţine integral, desfăşoară activităţi în 7 ţări din Europa Centrală şi de Est (CEE) şi Europa de Sud-Est (SEE), printre acestea numărându-se Cehia, Serbia, Germania şi Polonia. România reprezintă, însă, ţara unde compania îşi concentrează în prezent cele mai multe activităţi de dezvoltare.

Suprafaţa totală a activelor AFI Properties însumează 472.000 de metri pătraţi, valoarea totală a acestora menţinându-se la 1,5 miliarde de euro, în timp ce rezervele în numerar au crescut la 55 milioane euro la 31 martie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...