Comisarul Ylva Johansson: Statele Uniunii Europene trebuie să-i primească pe afganii care fac obiectul unei ameninţări imediate

Uniunea Europeană trebuie să-i primească pe afganii care fac obiectul unei ameninţări imediate odată cu venirea la putere a talibanilor, a declarat miercuri comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson (foto), adresând un apel statelor membre să-şi accelereze operaţiunile de preluare de refugiaţi pe teritoriile lor, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 aug. 2021, 21:50
Comisarul Ylva Johansson: Statele Uniunii Europene trebuie să-i primească pe afganii care fac obiectul unei ameninţări imediate

„Trebuie să evităm ca oamenii să pornească în călătorii foarte periculoase spre a ajunge clandestin până la frontierele UE. Trebuie să-şi ajutăm înainte de asta”, a afirmat Ylva Johansson în finalul unei reuniuni prin videoconferinţă a miniştrilor de interne din ţările Uniunii.

„Este important să-i ajutăm pe cei care fac obiectul unei ameninţări imediate să se instaleze în statele UE”, a insistat ea, menţionându-i pe jurnaliştii şi afganii care au lucrat pentru respectarea drepturilor fundamentale.

„Este, de asemenea, esenţial să luăm în considerare dimensiunea genului, să putem ajuta femeile şi fetele”, a adăugat comisarul european.

Ylva Johansson a chemat statele UE să-şi accelereze operaţiunile de primire de refugiaţi, mărindu-şi cotele de cetăţeni afgani pe care îi pot preula şi ‘oferindu-le căi legale complementare’ pentru a ajunge în Europa.

„În timp ce ne continuăm munca pentru a contracara riscurile de migraţii ilegale, a combate traficul de fiinţe umane şi a gestiona eficient frontierele noastre, avem nevoie de asemenea să le propunem căi legale, sigure şi organizate pentru a se instala în UE”, a afirmat comisarul în faţa miniştrilor de interne, conform textului intervenţiei sale.

Potrivit responsabilului european, este vorba de a respecta ‘abordarea completă şi echilibrată’ a noului Pact european privind migraţia şi azilul, prezentat de Comisia Europeană în septembrie pentru reformarea sistemului actual.

Dacă Angela Merkel, cancelarul german, s-a declarat marţi deschisă unei primiri ‘controlate’ de refugiaţi afgani „în mod special vulnerabili”, care fug de regimul taliban, subiectul provoacă o dezbatere aprinsă în rândul Celor 27.

În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a cerut anticiparea sosirii eventuale de afgani şi „protejarea contra fluxurilor migratorii clandestine importante’ care ‘alimentează traficurile de orice natură”.

La rândul său, Austria a chemat miercuri UE să înfiinţeze ‘centre de retenţie’ în ţările vecine Afganistanului, pentru afganii expulzaţi din Europa, iar Grecia vrea trimiterea în Turcia a celor ajunşi pe teritoriul său.

„Un număr important de afgani fug deja spre ţările vecine. Trebuie să colaborăm strâns cu aceste state şi să fim pregătiţi să le aducem un ajutor umanitar şi de dezvoltare atât de necesar”, a mai spus Ylva Johansson, menţionând cooperările deja în curs cu Pakistan, Iran şi Tadjikistan.

În schimb, „în situaţia în care se află acum Afganistanul, nu este posibil să trimitem acolo persoane în zilele acestea, nu este sigur”, a subliniat ea.

Sursa foto: wikipedia.

Te-ar mai putea interesa și
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de reţea a făcut un pic bizară prima noastră interacţiune cu aceştia, a......
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune ...
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat că alegerile parlamentare de duminică ...
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar putea anunţa în zilele următoare pe cine a ales să ocupe poziţiile de guvernator ...