Conform declarației de participare, publicată joi, 19 august, până la termenul limită din 17 august au depus oferte:
Ofertele pentru supervizarea lucrărilor urmează să fie evaluate până pe 9 noiembrie 2021, conform calendarului actual din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Valoarea estimată a contractului pentru supervizarea lucrărilor pe cei circa 10 kilometri din Autostrada Sibiu – Pitești este cuprinsă între 34,96 milioane de lei și 41,27 milioane de lei.
Rămâne de văzut însă când va fi desemnat din nou un câștigător al licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 din cel mai important proiect rutier al României.
Amintim că în martie CNAIR i-a desemnat câștigători pe austriectii de la Porr. Însă, în urma unor contestații, procedura a reintrat în evaluare (foto jos). Reevaluarea ofertelor pentru construcția secțiunii 4 ar trebui finalizată până pe 31 august, conform datelor actuale din SEAP.
CNAIR a lansat pe 9 martie 2019 licitaţia de „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș”.
În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, din care 16 luni pentru activitatea de proiectare și 44 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, unul dintre cei mai mari exportatori ai României.