Grecia: Controlorii de trafic aerian, în grevă

Cursele aeriene au fost suspendate joi în Grecia timp de patru ore, pe fondul unei greve convocate de două din principalele organizaţii sindicale pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate şi a deciziei guvernului de a anula o grevă a cadrelor didactice, relatează Associated Press.
Economica.net - joi, 16 mai 2013, 12:13
Grecia: Controlorii de trafic aerian, în grevă

Avioanele rămân la sol între orele 12:00 (ora 09:00 GMT) şi 16:00 (ora 13:00 GMT), după ce controlorii de trafic aerian s-au alăturat protestului organizat de GSEE şi ADEDY.

Vor fi asigurate doar urgenţele şi cursele internaţionale cu escală pe aeroporturi greceşti, a menţionat pentru agenţia greacă ANA un responsabil sindical.

Guvernul de la Atena a emis săptămâna aceasta o ordonanţă de urgenţă pentru a-i obliga pe profesorii de liceu să lucreze în perioada examenelor de admitere în învăţământul superior, 17-31 mai, anulând astfel protestele prevăzute. A fost pentru prima dată în acest an când executivul condus de conservatori a recurs la astfel de ordonanţe pentru anularea unei greve.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...