„Azi dimineaţă, la Kabul, am mai extras patru persoane: un cetăţean român şi alte trei persoane de altă cetăţenie. Suntem în contact permanent cu încă 14 persoane care au ajuns la aeroport şi vom pregăti acum procedura de a-i duce în Islamabad. Am luat legătura cu bursierii afgani care veneau în România, cu nouă dintre ei s-a luat legătura – erau, parcă, 14 toţi -, câţiva dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a veni în România şi facem toate demersurile de a-i aduce în România. Pentru personalul care a lucrat cu Ministerul Apărării Naţionale în Afganistan se fac toate demersurile, acea procedură este în derulare. În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare”, a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru miercurea viitoare, 25 august, începând cu ora 16,00, la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale. Pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România.