Popa (OMV Petrom): Prin includerea în indicii FTSE Russell ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor

Prin includerea OMV Petrom în indicii FTSE Russell ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor companiei pentru o bază mai largă şi mai diversificată de investitori, a declarat Alina Popa, director financiar, membru al Directoratului OMV Petrom.
AGERPRES - lun, 23 aug. 2021, 09:37
Popa (OMV Petrom): Prin includerea în indicii FTSE Russell ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor

„Apreciem includerea acţiunilor OMV Petrom in indicii FTSE Russell, care demonstrează atractivitatea acţiunilor companiei noastre ca opţiune de investiţie. Aceasta este rezultatul efortului nostru continuu de a îmbunătăţi performanţa operaţională şi financiară şi de a creşte transparenţa companiei noastre. Prin includerea în aceşti indici, ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor OMV Petrom pentru o bază mai largă şi mai diversificată de investitori”, a subliniat Popa, potrivit unui comunicat al OMV Petrom transmis luni Bursei de Valori Bucureşti.

OMV Petrom va fi inclusă, începând cu data de 20 septembrie 2021, in indicii furnizorului global FTSE Russell, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, inclusiv de lichiditate a acţiunilor şi de mărime a capitalizării bursiere. Aceşti indici sunt: FTSE Global All-World, FTSE Global AllCap, FTSE Global Total-Cap si FTSE Global Mid Cap, scrie Agerpres.

Potrivit OMV Petrom, indicii FTSE Russell Emerging Markets fac parte din seriile de indici FTSE Global Equity (GEIS), care includ peste 16.000 de companii cu capitalizare bursieră mare, medie, mică şi micro din 49 de pieţe globale dezvoltate şi emergente, cu o varietate mare de indici, disponibili pentru a acoperi anumite pieţe şi segmente de piaţă.

Pentru includerea in indicii FTSE, companiile trebuie să îndeplinească diverse criterii, unul dintre cele mai importante fiind cel de lichiditate, şi anume ca în 10 din 12 luni din perioada de referinţă (în acest caz 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021), raportul între mediana lunară a valorilor zilnice de tranzacţionare şi capitalizarea bursieră (componenta de acţiuni liber tranzacţionabile) să fie mai mare de 0,05%.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2021, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Potrivit comunicatului citat, OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2020.

România a fost promovată de către FTSE Russell, în septembrie 2020, în rândul Pieţelor Emergente.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...