Acţiunile FP au scăzut cu 0,7% în prima oră de tranzacţionare, iar titlurile Petrom au urcat cu 1,2%

 Bursa a scăzut cu 0,24% în prima oră de tranzacţionare, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,75%, iar titlurile OMV Petrom au urcat cu 1,18%, după ce FP a anunţat că a vândut 1,11% din acţiunile companiei din sectorul energetic, faţă de pachetul vizat, de 1,77%.
Economica.net - vin, 17 mai 2013, 08:37
Acţiunile FP au scăzut cu 0,7% în prima oră de tranzacţionare, iar titlurile Petrom au urcat cu 1,2%

La deschiderea şedinţei, acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au stagnat, în timp ce titlurile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 1,2%, la 0,41 lei. Ulterior, acţiunile FP au început să scadă, în timp ce titlurile OMV Petrom au trecut pe creştere.

Astfel, la scurt timp după ora 11:00, acţiunile Fondului Proprietatea erau în scădere cu 0,75%, la 0,66 lei, iar titlurile OMV Petrom avansau cu 1,18%, fiind cotate la 0,4199 lei. Cele două acţiuni au fost cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de 2 milioane lei şi, respectiv, de 909.000 de lei.

Fondul Proprietatea a anunţat vineri dimineaţă că a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom, mai puţin decât pachetul de 1,77% pe care intenţiona să îl cedeze. Titlurile au fost vândute la 0,39 lei/acţiune, preţ cu 6% sub ultima cotaţie de joi, astfel că Fondul a încasat 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Intenţia vânzării pachetului de 1,77% din acţiunile OMV Petrom a fost anunţată, miercuri, de Fondul Proprietatea. Ulterior anunţului, în şedinţele de miercuri şi joi, titlurile OMV Petrom au scăzut pe bursă cu 6,6%, de la 0,4442 lei/titlu la 0,415 lei/titlu, în timp ce preţul acţiunilor Fondului Porprietatea a urcat cu 4,2%, de la 0,638 lei/acţiune la 0,665 lei/acţiune.

După prima oră a şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,56%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,25% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu numai 0,12%.

În acelaşi timp, indicele extins BET-XT a coborât cu 0,33%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu doar 0,08% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 4 milioane lei (932.000 de euro), valoare din care 73% au reprezentat operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,2%. Bursele au deschis în scădere, după ce un oficial al Rezervei Federale a afirmat că banca centrală americană ar putea reduce din această vară programul de stimulare monetară a economiei prin achiziţia de obligaţiuni de pe piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...