Consiliul Local al Sectorului 6 a votat în favoare aconstruirii drumului expres Valea Largă, care va lega Prelungirea Ghencea de Bulevardul Timişoara

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat marţi, în unanimitate, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Valea Largă, care va face legătura între Prelungirea Ghencea şi Bulevardul Timişoara (zona Valea Cascadelor).
AGERPRES - mar, 24 aug. 2021, 18:05
Consiliul Local al Sectorului 6  a votat în favoare aconstruirii drumului expres Valea Largă, care va lega Prelungirea Ghencea de Bulevardul Timişoara

Proiectul are o valoare totală de 57 de milioane de lei, TVA inclus, dintre care 33,9 milioane de lei sunt necesari pentru exproprieri. Durata de realizarea a investiţiei este estimată la 12 luni.

Astfel, cheltuielile sunt necesare pentru:

– obţinerea şi amenajarea terenului: 33,9 milioane de lei;
– proiectare şi asistenţă tehnică: 993.000 de lei;
– cheltuieli pentru investiţia de bază: 19,7 milioane de lei.

„Acolo e un câmp, nu e nimic, pe Valea Largă. E un drum de piatră şi de pământ, pe care noi îl vom face drum expres”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Potrivit raportului de specialitate, traficul aglomerat de pe arterele rutiere precum Prelungirea Ghencea şi Valea Oltului creează dificultăţi pentru conducătorii auto şi cetăţenii care locuiesc de-a lungul acestor artere şi în zonele adiacente. De asemenea, dezvoltările imobiliare realizate în ultimii ani în zona Drumul Valea Doftanei – Cartierul ANL Brâncuşi – Drum Valea Cricovului – Drum Valea Furcii au dus la creşterea semnificativă a numărului de locuitori în acest areal.

„Aceste fenomene reclamă o intervenţie cât mai rapidă a Primăriei Sectorului 6 pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din această zonă, atât prin construcţia unor noi artere de circulaţie, cât şi prin modernizarea celor existente. Reabilitarea sistemului rutier de pe strada Valea Largă este primul proiect major care corespunde acestor imperative de dezvoltare urbană. Pentru realizarea proiectului de reabilitare sistem rutier al străzii Drumul Valea Largă au fost respectate prevederile PUZ Sector 6. Lăţimile părţii carosabile şi a trotuarelor prevăzute în PUZ sunt mai mari decât cele existente în amplasament, motiv pentru care vor fi necesare măsuri de expropriere a suprafeţelor necesare”, prevede documentul.

Proiectul prevede o lungime a străzii de 1.495 ml, cu o suprafaţă a părţii carosabile de 25.235 mp, trotuare în suprafaţă de 8.758,64 mp, piste de biciclete de 5.980 mp, spaţiu verde în suprafaţă de 9.720 mp, situat între partea carosabilă şi pista de biciclete pe ambele sensuri, precum şi între pista de biciclete şi trotuar.

De asemenea, a fost adoptat şi un proiect de hotărâre prin care Sectorul 6 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti aprobarea declanşării procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „Valea Largă”.

Într-o postare pe Facebook, Ciucu a precizat că drumul va prelua o parte din sarcina de pe Bd. Prelungirea Ghencea, o va descărca în Bd. Timişoara şi „va degreva foarte mult” str. Valea Oltului.

„Drumul va conţine două benzi pe sens de 3,5 m, piste de biciclete pe ambele părţi cu 2 m pe sens, trotuare de 3 metri lăţime fiecare şi alveole pentru spaţiile verzi, proiectul este brici. Proiectul este la standarde de civilizaţie şi calitate a vieţii: trotuare largi, piste de biciclete, verdeaţă şi benzi generoase ca să aibă loc autobuzele. Este un proiect iniţiat de la zero”, a scris Ciprian Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...