CSAT se reuneşte pentru a discuta situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, începând cu ora 16,00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România.
AGERPRES - mie, 25 aug. 2021, 08:36
CSAT se reuneşte pentru a discuta situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat vinerea trecută că discuţiile referitoare la o eventuală cotă de refugiaţi afgani în România vor avea loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi la nivelul Uniunii Europene, întrebat de presă pe acest subiect, scrie Agerpres.

„În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare”, a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este, conform Constituţiei, o autoritate administrativă autonomă, sub controlul Parlamentului, care se ocupă cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.

Preşedintele ţării îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, în timp ce primul-ministru este vicepreşedinte al Consiliului. Membrii CSAT sunt: ministrul Apărării Naţionale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

CSAT se convoacă de către preşedintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, dar poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.

Şedinţele CSAT au un caracter secret, se desfăşoară în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi sunt conduse de preşedintele acestuia, iar în absenţa sa, de vicepreşedinte. Ordinea de zi este stabilită de preşedinte, cu consultarea vicepreşedintelui.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...