Republica Moldova a început licitarea gazoductului Iaşi-Ungheni

Ministerul Economiei de la Chişinău a anunţat sâmbătă lansarea licitaţiei internaţionale pentru selectarea companiei ce va efectua lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, cu o lungime de circa 11 km, pe teritoriul Republicii Moldova şi a staţiei de măsurare a gazelor.  
Economica.net - sâm, 18 mai 2013, 08:18
Republica Moldova a început licitarea gazoductului Iaşi-Ungheni

La licitaţie pot participa persoane juridice fie individual, fie în cadrul unui consorţiu de ofertanţi, stabiliţi într-un stat membru al Uniunii Europene. Pot participa şi organizaţii internaţionale, potrivit unui comunicat al ministerului citat.

Ofertantul câştigător va trebui să depună o garanţie de 5% din valoarea contractului, la semnarea acestuia. Licitaţia este efectuată conform prevederilor legislaţiei în domeniu a Uniunii Europene, iar ofertele pot fi depuse până la data de 22 iulie.

Gazoductul Iaşi-Ungheni va conecta reţelele de gaze ale României şi Republicii Moldova şi va transporta 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. Conducta de gaz va avea o lungime totală de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României. Construcţia gazoductului are drept scop consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova.

În timpul unei vizite a premierului român Victor Ponta la Chişinău, la 17 iulie 2012, a fost semnată o declaraţie comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, care includea realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi a liniilor electrice de înaltă tensiune Suceava-Bălţi şi Iaşi-Ungheni. Autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău şi-au propus ca interconectarea de gaz Iaşi-Ungheni să devină funcţională până la sfârşitul acestui an

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...