KFC România extinde programul Harvest în 40 de restaurante din rețeaua sa națională

KFC România a anunțat joi că extinde programul Harvest pe care-l derulează în parteneriat cu mai multe bănci regionale ale Federației Băncilor Pentru Alimente din România, în mai multe orașe din țară. Astfel, din această vară, 26 de restaurante KFC sprijină băncile pentru alimente din orașe precum București, Brașov, Cluj, Oradea, Roman, Timișoara și Craiova, care, la rândul lor, oferă produsele asociațiilor cu programe sociale din regiunile în care activează: Sibiu, Bacău, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Târgu Mureș, Bistrița, Arad, Deva, Alba Iulia, Suceava.
Ion Dobreanu - joi, 26 aug. 2021, 16:43
KFC România extinde programul Harvest în 40 de restaurante din rețeaua sa națională

Programul Harvest este o inițiativă de responsabilitate socială, implementată la nivel global, care are misiunea de a combate risipa alimentară și de a sprijini organizațiile non-guvernamentale, la nivel local. În România, acesta a fost implementat în noiembrie 2017, iar în prezent, în cadrul parteneriatului dintre KFC și Băncile pentru Alimente, 1.770 de persoane beneficiază de susținere, prin rotație.

„În mixul de produse pe care le primim de la companii și pe care le donăm ca ajutoare alimentare persoanelor aflate în nevoie, carnea e mai rar întâlnită, iar când am început să le ducem produsele din programul Harvest, beneficiarii finali au fost foarte încântați. Ne bucurăm că am extins parteneriatul cu KFC în șapte dintre cele nouă regiuni în care funcționăm și putem astfel să oferim săptămânal pachete mai echilibrate nutrițional”, a declarat Gabriela Vereș, vicepreședintele Federației Băncilor Pentru Alimente din România-FBAR.

“Încă de la debutul programului, ne-am propus să ne extindem la nivel național, iar pe măsură ce Banca pentru Alimente și-a pornit activitatea în alte orașe din țară, această extindere a venit firesc pentru noi. Colaborăm cu Banca Regională Pentru Alimente Cluj din 2019, iar împreună ne dorim să oferim sprijin pentru persoanele din medii defavorizate, asigurându-le o parte din hrana zilnică. Ne dorim ca alături de partenerii noștri să continuăm extinderea programului în și mai multe orașe pentru a ajunge la un număr și mai mare de beneficiari, generând astfel un impact mai puternic în comunitățile locale”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.

La nivel de program, introducerea unei organizații nonguvernamentale ca beneficiar final presupune verificarea unor standarde obligatorii: o bucătărie complet echipată care să dețină toate autorizațiile legale, condiții de transport care să permită menținerea unei temperaturi adecvate a produselor, ustensile pentru gătit ș.a. Printre produsele KFC România care pot fi donate se numără: Zinger fillet, Fillet, Fillet bites, Crispy Strips sau copane de pui.

Reducerea risipei alimentare se încadrează în categoria inițiativelor sustenabile ale Sphera Franchise Group, care se regăsesc în Rapoartele de sustenabilitate publicate începând cu anul 2018. Compania își ia astfel angajamentul ferm de a proteja natura și resursele acesteia folosind doar ceea ce este necesar, de a evita risipa și de a crea un mediu echilibrat pentru angajați și comunități. În această categorie sunt incluse și măsuri precum: reciclarea uleiului uzat în colaborare cu firme specializate în tehnologia producției de biocarburant și colectarea selectivă a ambalajelor în cadrul tuturor restaurantelor, conform legislației în vigoare.

Programul Harvest este implementat la nivel internațional în mai multe țări, precum: SUA, Puerto Rico, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia, Africa de Sud, iar acum în Europa de Est. În aceste țări, restaurantele KFC donează, în fiecare an, aproape 1.600 de tone de alimente bogate în proteine, către organizațiile non-guvernamentale.

Federația Băncilor Pentru Alimente din România-FBAR are misiunea să contribuie atât la reducerea foamentei și sărăciei din rândul categoriilor defavorizate, cât și a risipei alimentare și a deșeurilor din ecosistem. Activitatea de recuperare a surplusului alimentar și redistribuire a acestuia către organizațiile cu programe sociale destinate persoanelor în nevoie a început în 2016, cu deschiderea Băncii de la București.

În 5 ani această activitate s-a extins în toată țara, numărând acum 9 bănci regionale, dintre care 8 sunt active, cu flotă proprie și depozite frigorifice. În cei 5 ani de activitate au fost colectate 6300 de tone de produse alimentare și nealimentare și distribuite ca ajutoare alimentare recurente spre 130.000 de persoane din categorii vulnerabile, prin 500 de organizații partenere.

Fiecare bancă pentru alimente activă e autorizată la MADR ca operator-receptor în baza Legii risipei alimentare și poate prelua produse atât ca donație în baza L217/2016, cât și ca donație simplă sau ca sponsorizare de la companiile care se alătură ca parteneri.

Despre Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell. De asemenea, la nivel internațional, grupul operează restaurante KFC la Chişinău, Republica Moldova și în Italia. Sphera operează 161 de restaurante, dintre care 140 în România, 19 în Italia și două în Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...