Furnizorii de energie și gaz scriu autorităților: Pe termen scurt cer anularea TVA la facturile clienților iar pe termen lung să se investească în noi capacități energetice și să se scoată gazele din Marea Neagră

Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER a trimis o scrisoare deschisă Guvernului, Paramentului, ANRE și Consiliului Concurenței. Furnizorii spun că pe termen scurt statul ar trebui să elimine TVA și accizele din facturile de utilități, iar pe termen lung să asigure cadrul pentru a se investi în noi capacități de generare de energie electrică, lipsa acestora fiind cauza principală a creșterii prețurilor, și să grăbească exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră.
Mihai Nicuţ - vin, 27 aug. 2021, 12:08
Furnizorii de energie și gaz scriu autorităților: Pe termen scurt cer anularea TVA la facturile clienților iar pe termen lung să se investească în noi capacități energetice și să se scoată gazele din Marea Neagră

“Asistăm, în această perioadă, la o creștere importantă de prețuri, atât pe piața europeană, cât și pe cea națională. Pe lângă creșterea cererii de energie (electrică și gaze naturale), determinată de reluarea activității economice la niveluri similare celor dinainte de perioada pandemică (situație care a dus creșterea economică în Uniunea Europeană, la fel ca și în România), a intervenit și majorarea prețurilor la care se tranzacționează certificatele de emisii (chiar la peste 57 euro) ca urmare a angajamentelor statelor membre UE de a face tranziția către surse nepoluante și sustenabile de energie, ceea ce a condus la o creștere importantă a prețurilor energiei electrice și gazelor naturale”, arată AFEER.

AFEER reiterează faptul că este deosebit de important ca această situație să fie corect explicată, în special publicului larg. “Furnizorii nu sunt cauza creșterilor de prețuri, ci, dimpotrivă, ei sunt cei mai expuși, fiind ultima verigă în fața consumatorului. Furnizorii sunt și cei ce încearcă să vină în sprijinul clienților, pentru a-i proteja cât mai mult posibil în fața creșterilor de prețuri de pe piața angro de energie”, spun furnizorii.

De ce se scumpesc electricitatea și gazele

Perturbațiile pieței se regăsesc în majoritatea țărilor europene, însă, în România, se adaugă efectul unei oferte sub nivelul cererii, ca urmare a deficitului de investiții din ultimii ani în capacități noi de producție de energie, arată AFEER.

”De-a lungul timpului, au fost câteva cauze majore care au condus la o limitare extremă, chiar o stopare a investițiilor în noi capacități de generare a energiei electrice, precum intervenția statului, inclusiv prin reglementări primare și secundare, care au condus la o distorsionare evidentă a pieței, dar care au generat și un nivel foarte scăzut de recuperare a eventualelor investiții, ceea ce i-a determinat pe investitorii privați să-și revizuiască planurile.

Pe de altă parte, nici Guvernul, în calitate de proprietar al majorității producătorilor de energie și a rețelei de transport, nu a fost capabil să acceseze fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Investiții (PNI), program în care au rămas fonduri importante necheltuite, astfel că nu au apărut noi capacități de producere, iar rețeaua de transport a rămas cu o capacitate redusă în multe regiuni de interes pentru investiții în generare. În plus, schimbările dese și de substanță ale legislației au împiedicat, o dată în plus, investițiile în domeniu”, a declarat Ion Lungu, directorul executiv al AFEER.

“Și în prezent există, în continuare, bariere în reluarea investițiilor în sectorul energetic: întârzieri mari în transpunerea legislației europene, schimbări legislative privind taxarea sau privind piața, întârzieri mari în implementarea noilor programe de finanțare din fonduri publice (precum Fondul de Modernizare), neclarități în interpretarea reglementărilor adoptate (precum cele referitoare la contractele bilaterale de lungă durată, deși acestea sunt nu doar permise, ci încurajate de legislația europeană), neclarități privind viitorul resurselor de gaz din Marea Neagră (în condițiile în care estimările sunt că, în 10 ani, România își epuizează rezervele de gaze naturale, iar importurile din acest an au crescut de aproape 3 ori față de 2020), neclarități între volumul total al capacităților instalate teoretic și cel a capacităților cu adevărat funcționale (ceea ce determină, implicit, blocarea unor avize tehnice de racordare – ATR din cauza unor unități nefuncționale).

De menționat și că multe proiecte de investiții au soluții de racordare cu întărirea obligatorie a rețelei, ceea ce implică majorarea semnificativă a costurilor pentru investitori, consecințele ajungând până la stoparea investițiilor. În plus, există și o reticență a sectorului bancar în finanțarea proiectelor care nu au acoperite integral riscurile, la care se adaugă și costuri de finanțare mai mari față de cele percepute în alte țări europene”, mai arată Asociația.

Toate acestea au condus la un deficit de capacitate de generare a energiei, astfel încât România are probleme în a-și asigura consumul din producția internă, ceea ce a făcut ca, în ultimii ani, din exportator, să devină importator net de energie electrică.

Printre cele mai mari prețuri din Europa

În prezent, ne confruntăm cu o situație îngrijorătoare: oferta scăzută a producătorilor, alături de o creștere a cererii a făcut ca prețurile în România să fie printre cele mai mari din Europa, uneori chiar cele mai mari pe piața spot.

Creșterea generală a prețurilor pe piața angro de energie a afectat în special consumatorii, dar și furnizorii, mulți dintre aceștia aflându-se într-o situație financiară dificilă. Furnizorii sunt singura parte a sistemului energetic care are contact direct cu consumatorii. De aceea furnizorii sunt integratorii sistemului, cei ce colectează contravaloarea facturilor de la consumatori.

Chiar și în situația în care furnizorii nu încasează contravaloarea facturilor de la consumatori, ei oricum plătesc către celelalte verigi ale lanțului – producătorilor, operatorului de transport și de sistem, operatorilor de distribuție, bugetului de stat – sumele ce asigură funcționarea sistemului și a economiei. Practic, este o situație care pune furnizorii de energie în postura de a fi singurii care își asumă toate riscurile financiare pentru a asigura alimentarea cu energie a consumatorilor casnici și industriali.

În aceste condiții, membrii AFEER consideră că este stringentă construcția de noi capacități de producție, precum și extinderea posibilităților de tranzacționare. De aceea este nevoie de o legislație stabilă, predictibilă și favorabilă investițiilor, dar, pentru promovarea căreia, este necesară implicarea tuturor actorilor din piață. Situația în piața energiei este dificilă și considerăm că este necesară o dezbatere mai largă, în care specialiștii să poată explica reprezentanților autorităților cât mai bine ce se întâmplă în piață, pentru a se lua măsuri optime.

În considerarea celor enunțate mai sus, AFEER solicită autorităților o consultare cât mai largă a specialiștilor din domeniul energetic, înainte de a lua decizii ce influențează activitatea în sector. De asemenea, membrii AFEER vin cu propuneri concrete pentru scăderea facturii consumatorilor.

Propunerile AFEER pentru diminuarea imediată a facturii consumatorilor

–             Reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și a gazelor naturale;

–             Scutirea de la plata accizei;

–             Acoperirea parțială a facturii de utilități prin adoptarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil.

Propunerile AFEER pentru diminuarea facturii consumatorilor în viitor

–             Implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice;

–             Adoptarea unor măsuri legislative pentru promovarea construcției de noi capacități de producție;

–             Urgentarea deciziei privind exploatarea gazelor din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, înfiinţată în anul 2006, cuprinde, în prezent, 35 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piețele de energie electrică și gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România. Companiile membre AFEER furnizează energie electrică pentru 9 din 10 clienți finali din România, astfel încât cota de piaţă este de circa 90% din consumul final de electricitate al țării.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...