Preţul argintului a scăzut cu 7%, la cel mai redus nivel din 2010, în paralel cu declinul aurului

Preţul argintului a scăzut luni cu până la 7%, la 20,7 dolari pe uncie, cel mai redus nivel din septembrie 2010, iar aurul s-a depreciat pentru cea de-a opta şedinţă consecutiv, cu 1,5%, la 1.338 dolari pe uncie, prelungind cel mai îndelungat trend descendent din martie 2009, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 20 mai 2013, 11:27
Preţul argintului a scăzut cu 7%, la cel mai redus nivel din 2010, în paralel cu declinul aurului

Argintul a pierdut 30% din preţ de la începutul acestui an, cea mai slabă performanţă în rândul metalelor preţioase, pe fondul temerilor că cererea din industrie nu este suficient de solidă pentru a compensa scădera interesului investitorilor.

Preţul argintului, utilizat pentru producţia de electronice şi panouri solare, trece printr-o perioadă de scădere abruptă din cauza temerilor privind încetinirea creşterii economice a Chinei şi prelungirea recesiunii din zona euro.

Cei mai recenţi indicatori economici din China s-au plasat sub estimări, iar premierul Li Keqiang a semnalat că autorităţile dispun de spaţiu de manevră limitat în ceea ce priveşte utilizarea de măsuri de stimulare pentru a atinge ţintele de dezvoltare economică.

Banca Natixis notează într-un raport că numărul instalaţiilor fotovoltaice a înregistrat anul trecut, la nivel global, cea mai slabă creştere din ultimii 6 ani. Vânzările scăzute de panouri solare în UE au încetinit şi cererea pentru argint.

Pe de altă parte, preţul aurului înregistrează cel mai îndelungat trend descendent din 2009, în urma scăderii cererii din partea investitorilor pentru active cu grad scăzut de risc, şi, mai recent, pe fondul aprecierii dolarului.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...