‘Suntem neliniştiţi. Să cumpărăm drone americane fără a lansa un program european sau franco-britanic sau franco-german este un lucru care nu poate să ne bucure’, s-a plâns directorul Dassault Aviation agenţiei France Presse. ‘Într-un moment în care ni se spune că trebuie să facem eforturi, că se vor impune restricţii asupra unor programe (militare), aflăm că nu se poate căuta tehnologia (dronelor) la noi, deşi ea există’, a adăugat el.
Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a justificat cumpărarea de către armata franceză a două drone americane prin faptul că Franţa ‘a ratat întâlnirea cu dronele’ şi a confirmat că se poartă discuţii şi cu Israelul pentru achiziţia unor alte aparate asemănătoare.
În replică, directorul Dassault a afirmat că societatea pe care o conduce poate să producă o versiune a dronei israeliene Heron TP adaptată nevoilor armatei franceze şi a discutat deja această chestiune cu partea israeliană, iar iniţiativa este încă valabilă.
Pe de altă parte, ministrul Le Drian a insistat asupra necesităţii de ‘a se pregăti realizarea la nivel european a unor drone dintr-o nouă generaţie şi care ar urma să înlocuiască dronele’ care urmează să fie achiziţionate, dar deocamdată nu au fost definite nevoile în acest sens.
‘Nu am văzut exprimarea unor nevoi comune către producătorii noştri, care să acopere exigenţele germane, franceze şi britanice. Această cerere nu există’, a punctat oficialul francez. El a insistat că societăţile europene Bae Systems, EADS şi Dassault ar putea coopera pentru a produce în comun o dronă, dar mai întâi este nevoie ca ţările europene beneficiare să convină asupra nevoilor comune.