Ajutor de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează şi nu merg la şcoală – MFE

Un număr de 12 contracte, în valoare de 32,27 milioane de lei, din cadrul Programul Operaţional Capital Uman "Viitor pentru tinerii NEETs" au fost semnate miercuri cu beneficiarii, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MFE) într-un comunicat remis AGERPRES.
AGERPRES - mie, 01 sept. 2021, 19:55
Ajutor de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează şi nu merg la şcoală - MFE

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs”, în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate astăzi la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cu ajutorul celor 99 de contracte, aproape 60.000 de tineri NEETs („Not in Employment, Education or Training”), şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-şi finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piaţa muncii şi să îşi găsească un loc de muncă. Pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.

„Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România. Sunt mulţi tineri, care nu şi-au finalizat studiile şi care nu au nici un loc de muncă. Aceşti tineri reprezintă o resursă imensă pentru România, iar noi vrem să-i ajutăm să-şi găsească un loc de muncă bine plătit. Este una din cele mai importante obiective ale acestei guvernări: asigurarea unui trai decent acasă, în ţară. Doresc să mulţumesc colegilor mei din minister, colegilor de la POCU pentru că susţin aceste proiecte, că sunt interesaţi de soarta tinerilor”, a declarat Hegedus Csilla, secretar de stat în MFE.

În următoarele două săptămâni toate cele 99 de contracte vor fi semnate şi va începe implementarea lor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...