Economiştii se aşteaptă ca BCE să reducă măsurile de stimulare, în urma redresării economiei – Bloomberg

Banca Centrală Europeană va începe în trimestrul patru reducerea progresivă a programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) şi ar putea să nu epuizeze întreaga sumă de 1.850 de miliarde de euro înainte ca acesta să se încheie, în 2022, conform unui studiu realizat în rândul economiştilor de Bloomberg.
AGERPRES - vin, 03 sept. 2021, 11:40
Economiştii se aşteaptă ca BCE să reducă măsurile de stimulare, în urma redresării economiei - Bloomberg

Îmbunătăţirea perspectivelor economice va permite oficialilor BCE să reducă ritmul achiziţionării de obligaţiuni de la 80 de miliarde de euro în septembrie, la aproximativ 50 de miliarde de euro în martie 2022, apreciază economiştii. O decizie privind încheierea programului, aşa cum este planificat în prezent, este aşteptată doar la finalul lui 2021.

„Ar fi prematur să decidă când nu se va mai aplica PEPP, dar o reducere a achiziţiilor lunare este rezonabilă – în special în urma îmbunătăţirii condiţiilor financiare, din iunie”, a explicat Joerg Angele, economist la Bantleon Bank AG.

La şedinţa de politică monetară din 9 septembrie, BCE va trebui să decidă ritmul achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul patru din 2021.

O eventuală decizie vine după ce preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a anunţat că Fed va începe anul acesta moderarea politicii monetare ultra-relaxate, atât timp cât angajările continuă să se îmbunătăţească, ceea ce indică posibila renunţare la stimulentele monetare fără precedent, adoptate de Fed ca răspuns la recesiunea provocată de pandemie.

Majoritatea economiştilor intervievaţi de Bloomberg nu se aşteaptă ca aceste evoluţii să afecteze BCE deoarece investitorii şi-au ajustat deja deciziile la acest scenariu.

Aceştia şi-au exprimat temerile că întreruperile din lanţurile de aprovizionare, şi într-o măsură mai mică presiunile inflaţioniste şi ameninţarea unor noi restricţii, ar putea afecta perspectivele economice ale zonei euro.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi pentru investitori.

Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3% în august, de la un nivel de 2,2% în iulie. Este o vorba de un nivel al inflaţiei care depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.

Săptămâna viitoare, Banca Centrală Europeană va prezenta noile sale previziuni, iar analiştii se aşteaptă ca acestea să indice un ritm mai rapid de creştere a economiei în acest an şi un nivel mai ridicat al inflaţiei în 2021, 2022, posibil şi în 2023.

Majoritatea economiştilor intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca ratele dobânzilor să rămână nemodificate cel puţin până în 2023, în linie cu noile orientări ale BCE. Consiliul guvernatorilor BCE a decis recent că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%. Dobânda de politica monetară este la cel mai scăzut nivel din istorie. De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia.

Miercuri, vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, a declarat că economia zonei euro înregistrează un ritm de creştere mai rapid decât se estima, ceea ce deschide calea pentru posibila retragere a măsurilor de stimulare.

„Economia are o evoluţie mai bună decât ne-am aşteptat în 2021 şi aceste evoluţii se vor reflecta în prognozele care vor fi publicate în următoarele zile. Dacă inflaţia şi economia se redresează, atunci va fi logică o normalizare graduală a politicii monetare şi a celei fiscale”, a afirmat oficialul BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...