Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cea mai importantă din Europa

Bursa de valori de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra în iulie şi august, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, transmite Bloomberg.
AGERPRES - Dum, 05 sept. 2021, 14:42
Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cea mai importantă din Europa

Potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe Europe, care operează în ambele oraşe, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 8,23 miliarde de euro în august, faţă de 7,63 miliarde de euro la bursa de la Londra, după un nivel de 8,86 miliarde de euro în iulie la Amsterdam şi 8,67 miliarde de euro la Londra.

În ianuarie, Bursa de la Amsterdam a devansat-o pentru prima dată pe cea de la Londra, un indiciu important al modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană afectează centrul financiar londonez.

Comparativ, în 2019, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la Londra a fost de 17,5 miliarde de euro, pe locul al doilea fiind bursa de la Frankfurt cu 5,9 miliarde de euro pe zi iar bursa de la Amsterdam a fost abia pe locul şase, cu tranzacţii de 2,6 miliarde de euro zilnic.

Britanicul Jonathan Hill, fostul comisar european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi pieţe de capital, a apreciat că este mai bine pentru City of London să se concentreze pentru a face Marea Britanie competitivă pe plan global în domeniul financiar. „Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să nu luăm măsuri şi să sperăm că europenii vor veni să ne salveze”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Purcari a încheiat un contract de market maker pentru acțiunile sale cu InterCapital
Purcari a încheiat un contract de market maker pentru acțiunile sale cu InterCapital
Purcari Wineries Public Company Limited a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate cu prevederile Regulamentului A.S.F. nr.5/2018 privind emitenții de......
Drum Expres Craiova – Pitești: A început trasarea marcajelor pe tronsonul 1 VIDEO
Drum Expres Craiova – Pitești: A început trasarea marcajelor pe tronsonul 1 VIDEO
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis ...
Senatul a votat pentru creșterea cotei de participare a României la FMI
Senatul a votat pentru creșterea cotei de participare a României la FMI
Senatorii au aprobat, marţi, în plen, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege iniţiat de Guvern ...
Update 3: Biden a ordonat armatei SUA doborârea rachetelor iraniene. Atac armat la Tel Aviv. Patru morți și șapte răniți. Iranul și-a început atacul promis împotriva Israelului. A lansat peste 100 de rachete împotriva statului evreu
Update 3: Biden a ordonat armatei SUA doborârea rachetelor iraniene. Atac armat la Tel Aviv. Patru morți și șapte răniți. ...
Update 3: Preşedintele american Joe Biden a ordonat marţi armatei americane să "ajute Israelul să se apere" împotriva ...