Holde Agri Invest, în discuții pentru achiziția a patru ferme. Veniturile în prima jumătate a anului au crescut cu 193%

Holde Agri Invest SA, o companie românească care exploatează terenuri agricole, a anunțat pe Bursa de la București că se afla in proces de due diligence pentru achiziția a patru ferme, cu o valoare de 6,7 milioane de euro.
Ion Dobreanu - lun, 06 sept. 2021, 10:37
Holde Agri Invest, în discuții pentru achiziția a patru ferme. Veniturile în prima jumătate a anului au crescut cu 193%

Holde Agri Invest S.A. va finanța aceste noi achiziții din contributiile atrase în urma operațiunii de majorare a capitalului social, dar și din fonduri obținute de la instituții financiare.

„În cazul în care achizițiile vor fi finalizate, suprafața totală a fermelor achiziționate va fi de aproximativ 3.500 de hectare – în jur de 350 de hectare fiind în proprietate, iar restul în arendă. Achizițiile vor include, de asemenea, două baze agricole și utilajele acestora și vor mări echipa Holde cu 20 de angajați. Astfel, prin demararea acestori proceduri de achiziție, care au loc în alte judete decât Teleorman sau Călărași, compania confirmă încă o dată intenția de a utiliza capitalul acționarilor în vederea optimizării structurii de cost a suprafețelor utilizate, precum și în vederea implementării unui plan de reducere a riscurilor în vederea contrabalansării impactului climatic, prin distribuirea suprafeței de lucru a fermelor pe un teritoriu cât mai extins”, se arată în anunțul companiei. 

În urma finalizării acestor tranzacții, Holde Agri Invest va avea patru nuclee, adăugând unul nou alături de Roșiori, Frumușani și Videle, suprafața totală de lucru administrată de Companie fiind de aproximativ 13.000 de hectare.

Venituri în creștere cu 193%

Compania a raporta pentru primele șase luni din acest an venituri de 14,9 milioane de lei, în creștere cu 193% față de aceeași perioadă a anului trecut. Holde Agri Invest a derulat investiții în valoare totală de 26,1 milioane de lei, finanțate din surse proprii și capital împrumutat, în modernizarea fermelor existente și lărgirea suprafețelor exploatate. Pentru întreg anul 2021, compania estimează o producție totală de 32.800 de tone, venituri consolidate de 57 de milioane de lei și un profit net de 7,3 milioane de lei.

Investitiții în utilaje

În primul semestru din 2021, compania a investit puternic în cele trei ferme pe care le deține, prin echiparea acestora cu utilaje moderne, creșterea capacităților de stocare și sisteme de irigații.

Au fost cumpărate trei noi combine de mare capacitate, precum și o serie de alte utilaje necesare activității în regim de agricultură de precizie. În luna iunie, au fost demarate lucrările de modernizare și extindere a silozului Călinești, deținut de companie. Lucrările au ca obiectiv creșterea capacității de depozitare de la 10.000 de tone la aproximativ 15.000 de tone, precum și o mai bună gestionare a acesteia, prin implementarea de automatizări și adăugarea de echipamente pentru curățarea mărfii înainte de depozitare. În aceeași incintă vor mai fi construite o platformă betonată de 4.000 de mp și o hală de 1.000 de mp, ce vor servi drept bază de mecanizare pentru utilajele agricole ale fermei Roșiori. Proiectul este planificat să fie finalizat în luna octombrie a acestui an.

De asemenea, în zona fermei Frumușani compania a finalizat primul sistem de irigații propriu, un proiect pilot pentru o suprafață de 125 de hectare, în urma unei investiții de aproximativ 1,7 milioane de lei. Compania estimează că în anii ce urmează, sistemul alimentat din râul Dâmbovița va crește productivitatea la culturile de porumb și soia.

Holde a finalizat în luna august achiziția celui de-al treilea nucleu după fermele Roșiori și Frumușani, respectiv ferma Videle. Aceasta are o suprafață totală de 2.400 de hectare de teren aflate în arendă. Pe lângă terenul exploatat, ferma vine la pachet cu o bază proprie situată în Videle, un număr de 10 angajați, dar și cu un parc de utilaje agricole ce necesită îmbunătățiri. În perioada următoare, Holde va începe procesul de modernizare a fermei, investițiile principale fiind concentrate pe reînnoirea parcului de utilaje agricole și construirea unui siloz cu o capacitate de 10.000 de tone. Compania se așteaptă ca ferma să atingă performanța maximă într-un orizont de doi-trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...