Miniștrii USR Plus au demisionat din Guvern

Miniștrii USR Plus din Cabinetul Cîțu și-au dat demisiile din Guvern. Este un gest așteptat după declanșarea săptămâna trecută a crizei politice cauzate de demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, de către premier.
Ion Dobreanu - lun, 06 sept. 2021, 19:08
Miniștrii USR Plus au demisionat din Guvern

Ca răspuns la atacul lui Cîțu, conducerea USR Plus a decis depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Executivului, care a fost semnată de toți parlamentarii USR Plus și la care s-au raliat și Parlamentarii Alianței pentru Unitarea Românilor (AUR).

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat că miniştrii acestei formaţiuni se retrag din Cabinetul Florin Cîţu şi că îşi vor depune demisiile marţi dimineaţa. El a declarat că partidul s-a luptat cu un sistem croit pentru risipă, furt și pentru proastă guvernare. Precizările au fost făcute în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului, alături de toţi miniştrii şi parlamentarii USR PLUS.

„Florin Cîţu a dinamitat conştient şi perfect responsabil această coaliţie cu bună știință și cinism. Florin Cîțu nu mai poate să fie premier. Și din aces motiv ministrii USR plus se retrag din cabinetul Florin Cîțu. Este o decizie pe care am luat-o cu toți colegii din USR Plus, este o decizie susținută de Biroul Național și în acest context ne prezentăm demisiile”, a precizat Barna.

„Nu s-a întâmplat niciodată în 30 de ani și mă îndoiesc că s-a întâmplat într-o țară pretins demorcatică din lume ca oamenilor care au semnat o moțiune de cenzură să li se spună fiind priviți în ochi: nu seste semnătura dumneavoastră.Avem îndoieli serioase că semnătura pe care o aveți vă reprezintă. Este un abuz grotesc care aruncă România în beciurile democrației. A pseudo-democrației de fapt. Ceea ce s-a întâmplat astăzi ne arată că oricâte hachiţe şi oricâte invenţii sunt necesare pentru a fi îngropată moţiunea de cenzură depusă, trebuie să folosim şi planul B, pentru că moţiunea era planul A”, a precizat Batna.

Barna e explicat că în aceste condiții, formațiuena sa politică a trebuit să pună în aplicare planul B pentru a ieși din această criză.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi ne arată că oricâte hachiţe şi oricâte invenţii sunt necesare pentru a fi îngropată moţiunea de cenzură depusă, trebuie să folosim şi planul B, pentru că moţiunea era planul A Sunt două variante, fie PNL acceptă că USR PLUS este un partener serios pentru dezvoltare şi mergem mai departe cu un nou premier. Fie PNL merge pe varianta USL, alături de PSD. Este o decizie grea pe care niciunul dintre noi nu am luat-o uşor, dar este un mesaj de care România avea nevoie. După 30 de ani trebuia să vină un moment în România în care un partid să spună aşa nu se mai poate”, a mai declarat Barna.

O şedinţă a Biroului Naţional USR PLUS a avut loc luni, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi figurând subiectul demisiei miniştrilor.

Barna a anunțat că va participa la întâlnirea la care a fost invitat de președintele Iohannis pentru detensionarea crizei politice și care este programată marți.

„Încă de miercuri, în momentul în care s-a declanşat criza, am transmis un mesaj. Nu a venit niciun răspuns. Astăzi, într-adevăr, de la cabinetul domniei sale a venit o invitaţie pentru mâine după-amiază. Voi participa la acel dialog. (…) Mesajul şi mandatul este unul foarte clar şi neechivoc: un nou premier în cel mai scurt timp. Putem continua să facem reformele şi România poate să meargă mai departe în această coaliţie, despre care noi credem că este singura care poate să guverneze România în acest moment. O coaliţie USR PLUS-PNL-UDMR; un nou premier. Lucrurile se pot închide în câteva zile”, a spus Barna.

El l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că nu şi-a exercitat până în prezent rolul de mediator, în actuala criză.

„Au trecut multe zile în care ar fi avut ocazia să o facă, a decis să nu o facă. Are în continuare acest atribut pe care poate să îl folosească. Şi chiar şi în întâlnirea de mâine, în varianta unei noi propuneri de premier, poate să arate României că este preşedintele pe care ni-l dorim cu toţii, poate să arate că putem depăşi criza în două-trei zile”, a spus Barna.

Barna a mai precizat că USR Plus va susține orice moțiune îndreptată împotriva premierului Florin Cîțu, adică înclusiv una depusă de PSD. La întrebările ziariștilor cu privire la implicarea președintelui Iohannis în declanșarea acestei crize, Barna a refuzat să răspundă direct dacă-l consideră responsabil, a spus că speră ca până la urmă acesta să medieze conflictul și l-a indicat ca vinovat sigur pe Florin Cîțu, care în discuțiile cu ei și-a asumat deciziile.

Liderul USR Plus a acuzat formarea unei alinațe netrasparente între PNL și PSD, ambele partide aliindu-se în blocarea moțiunii de cenzură depusă de USR Plus alături de AUR.

„Astăzi a fost foarte clar. Faptul că „echipa câştigătoare” a reuşit transferul PSD-ului la ei este un lucru spectaculos. În momentul acesta avem o majoritate Florin Cîţu-Marcel Ciolacu, majoritate care dacă funcţionează dă o faţă despre ce şanse are România. Eu sper ca PNL să vadă în ce situaţie se afundă şi să înţeleagă că o coaliţie USR PLUS – PNL – UDMR este singura variantă prin care poate să câştige şi România, nu doar beneficiile electorale interne pe termen scurt ale PNL”, a spus Barna.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...