Toyota vrea să scadă costul bateriilor sale electrice cu 30%

Toyota Motor Corp a anunţat marţi că până în 2030 se aşteaptă să cheltuiască peste 13,5 miliarde de dolari pentru a dezvolta baterii şi un sistem de aprovizionare cu baterii, pentru a-şi extinde dominaţia pe segmentul vehiculelor electrice, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 sept. 2021, 20:54
Toyota vrea să scadă costul bateriilor sale electrice cu 30%

Cel mai mare producător auto global se pregăteşte să lanseze anul viitor prima sa gamă integral electrică.

Considerat lider în dezvoltarea de baterii pentru vehicule electrice, Toyota a informat că vrea să reducă costul bateriilor sale cu 30% sau mai mult.

„Vrem să îmbunătăţim consumul de energie electrică al vehiculelor, începând cu modelul Toyota bZ4X”, a afirmat directorul de tehnologie Masahiko Maeda, referindu-se la viitorul SUV compact.

De asemenea, compania este lider în dezvoltarea de baterii cu stare solidă, mult mai sigure şi mai eficiente decât vechile baterii litiu-ion. Până în 2025, Toyota va începe fabricarea acestor baterii, a dat asigurări Maeda. Acesta a adăugat: „Căutăm cele mai bune materiale pentru a le folosi la baterii”.

Toyota intenţionează să folosească aceste baterii şi la vehiculele electric hibride, cum ar fi Prius.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...